Antena 3 CNN Opinii Invazia Rusiei. Polonia și Slovacia primesc sisteme de rachete Patriot. România, nu

Invazia Rusiei. Polonia și Slovacia primesc sisteme de rachete Patriot. România, nu

Determinarea NATO, mai ales a celui mai important aliat – SUA – de a întări Flancul Estic e serioasă și vizibilă. Două țări importante de la granița cu Ucraina invadată de Rusia au primit un ajutor esențial. Avem acum în România 3000 de militari NATO și 22 de avioane de lupta ce patrulează 24 din 24 în spațiul nostru aerian. 

Invazia Rusiei. Polonia și Slovacia primesc sisteme de rachete Patriot. România, nu
Sursa foto: radu-tudor.ro
de Radu Tudor    |    19 Mar 2022   •   10:36

Există însă, în continuare, o diferențiere între partea de nord a Flancului Estic și partea de sud, notează analistul militar Radu Tudor, pe blogul său.

Polonia și Slovacia se apară cu sisteme de rachete Patriot, amplasate prin decizia altor state aliate. Eficiente și foarte ușor adaptabile, rachetele Patriot pot fi cea mai bună soluție de apărare în față unui taifun de rachete lansate de Rusia în Ucraina, până la proximitatea frontiere cu NATO. 

Ceea ce mă surprinde a faptul că deși România se confruntă cu o proximitate geografică îngrijorătoare a amenințării rusești, precum Insula Șerpilor, invadată de Moscova, țară noastră nu primește un astfel de sistem Patriot. 

Nu știu dacă suntem ignorați de aliații noștri sau mai degrabă nu am știut noi ce să cerem. Ar trebui lămurit public, cât mai curând. 

Mai ales că anul acesta ar urmă să primim tranșă I din sistemul nou și performant achiziționat de România cu suma de 4 miliarde de dolari. S-a dovedit una din cele mai inspirate opțiuni pentru apărarea națională și aliată, în acest context. Dar România trebuie să ceară SUA amplasarea temporară a unor rachete din dotarea USEUCOM până la sosirea celor plătite de noi, pentru a fi protejați la fel că și Polonia sau Slovacia.

One flank, one threat, one presence.

Guvernul Ţărilor de Jos a anunţat că va trimite un sistem de apărare antirachetă Patriot la Sliac (Slovacia) în cadrul măsurilor NATO de consolidare a apărării antiaeriene în Europa de Est, relatează Reuters preluată de Agerpres.

“Agravarea situaţiei în materie de securitate în Europa în urmă invaziei Rusiei în Ucraina face necesară această contribuţie”, a declarat ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, într-un comunicat.

De asemenea, Germania va furniza două sisteme Patriot Slovaciei, se menţionează în acelaşi text.

Slovacia se declarase joi dispusă să furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană S-300, de fabricaţie sovietică, dacă aliaţii din NATO le găsesc un înlocuitor, potrivit Reuters.

“Am discutat cu SUA, cu Ucraina şi cu alţi aliaţi asupra posibilităţii de a desfăşura, trimite sau livra sisteme S-300 ucrainenilor şi suntem dispuşi să o facem”, a declarat ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, într-o conferinţă de presă comună cu Lloyd Austin, aflat într-o vizită la Bratislava.

Ucraina a solicitat naţiunilor occidentale să o ajute în ceea ce priveşte dotarea cu echipamente de apărare antiaeriană pentru a putea face faţă ofensivei ruse care a intrat în cea de-a patra săptămână.

Recent, două sisteme Patriot au fost repoziţionate din Germania în Polonia la solicitarea Guvernului de la Varşovia. Este vorba de respectarea angajamentelor privind apărarea ţărilor NATO, a afirmat un oficial american.

Comandamentul SUA pentru zona Europei a anunţat și el că două sisteme antiaeriene de tip Patriot urmează să fie transferate din Germania în Polonia.

“Această repoziţionare defensivă are rolul de a contracara orice potenţială ameninţare la adresa forţelor SUA, a forţelor aliate şi teritoriului NATO. Este vorba despre o măsură prudentă decisă în cadrul angajamentelor asumate prin Articolul 5 al Tratatului NATO; nu vor fi susţinute în niciun fel operaţiuni ofensive”, a declarat căpitanul Christina Judd, un purtător de cuvânt al Comandamentului SUA în Europa, potrivit publicaţiei Stars and Stripes, citată de Mediafax.

Generalul american Tod Wolters a explicat că sistemele Patriot au fost transferate de la Baza militară americană situată în Kaiserslautern (Germania) într-o locaţie din Polonia.

×
Subiecte în articol: Polonia Slovacia rachete Patriot invazia
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close