Asta a spus Gheorghe Moroşanu, criminalul de la Oneşti, în 2018. Public. Pe YouTube. Şi a mai spus-o, prin zecile de plângeri pe care le-a făcut. A mai spus-o şi pe Facebook. Era supărat - asta nu îi justifică desigur acţiunile - pentru un dosar în care soţia lui a fost acuzată de furt şi din cauza căruia rămăseseră fără casă.
Şi a spus asta mai bine de un deceniu. Doar că nu l-a ascultat nimeni, aşa că a făcut cum a promis: şi-a făcut dreptate. Nici nu are importanţă dacă avea sau nu un caz, are importanţă că nu l-a băgat nimeni în seamă.
Dacă asculţi conferinţa de presă a poliţiştilor de la Oneşti, afli altceva. Că nu era un om periculos, că nu aveau de unde să ştie că poate să devină violent, că intervenţia forţelor de ordine a fost una foarte bună, doar că nu a fost uşoară. Totul acoperit de date, ore, informaţii, cifre, ca să pară credibil.
De fiecare dată, după fiecare tragedie din România, după Colectiv, după Caracal, după Piatra Neamţ, auzim că totul a fost bine. Că s-a făcut tot ceea ce putea şi trebuia făcut.
După Constanţa, când o femeie a zburat de la etaj şi nu a aterizat pe o pernă pneumatică, pentru că nu exista o pernă pneumatică. Ar putea să pară că trăim în utopica ţară ideală pe care ne-o dorim cu toţii, nici măcar într-o ţară obişnuită, unde se mai fac greşeli. Nu. La noi nu se greşeşte. La noi lucrurile merg perfect, doar rezultatul e unul dezastruos.
Nimeni nu recunoaşte că a greşit. Cineva, un poliţist, un şef, un director, un cineva care să spună. "Băi, da, am ajuns prea târziu!!", "Băi, da, am greşit!!"
Pe lângă criminal - unde au existat semne nenumărate că lucrurile nu sunt în regulă - au mai găsit un vinovat. Binenţeles, victima, că a enervat agresorul şi acesta a devenit violent.
E şi greu de spus ceva despre toată această sumă de lucruri revoltătoare şi în final înspăimântătoare.
Pentru că astăzi, mâine, poimâine, în orice zi, oricare dintre noi, copiii noştri, părinţii noştri pot avea un accident din care nu îi va salva nimeni. Pentru că oricât ne-am pregăti, sunt lucruri pe care nu le putem rezolva pe cont propriu. Nu ne putem cumpăra saltea pneumatică să o ţinem în boxă just in case, nici un avion micuţ cu care să plecăm în Belgia, dacă cumva devenim victime ale unui incendiu.
Pentru toate astea ar trebui să avem încredere în stat şi în autoritate. Ceea ce pare iresponsabil.
