Criza politică şi morală care a lovit lumea actuală îşi poate regăsi originile în scurta, dar consistenta istorie a Imperiului Roman. De la dictonul "pâine şi circ" şi până la intrigile din Senat sau de la "curtea" împăraţilor, romanii au creat o societate extrem de asemănătoare cu ceea ce astăzi numim lumea modernă. Ilustrarea acestui fapt a fost excelent pusă în scenă de recentul serial difuzat şi la noi de HBO: "Spartacus: Blood and Sand."
Cu ajutorul unei echipe de profesionişti, realizatorii acestui serial oferă telespectatorilor tot ceea ce ei înşişi par să ceară de la miracolul televiziunii: sex, sânge şi intrigi perverse. Dacă astăzi s-ar transmite în direct, la orice post TV, o luptă între gladiatori, la fel ca în Imperiul roman, audienţele ar fi cu siguranţă uriaşe. Producţia Spartacus exploatează până la limita suportabilului toate aceste afinităţi ale omului modern, fără a face însă rabat de la calitatea actului artistic.
Ce legătură este între un film despre gladiatorul Spartacus şi preşedintele jucător Traian Băsescu? Paradoxal, cariera ultimului se înscrie perfect într-un scenariu al măririi şi decăderii, asemănător cu scenariul serialului difuzat de HBO.
Traian Băsescu s-a lansat în politica la scară mare cu sprijinul unei echipe de consilieri care au speculat exact cerinţele publicului. Cine îşi mai aminteşte începuturile primei campanii electorale pentru primăria Bucureştiului nu poate uita jovialitatea cu care Băsescu cel de atunci a cerut echipei sale să îl facă celebru: "Consideraţi că sunt detergentul Băsescu. Vindeţi-mă!", le-a spus el consilierilor. Iar ei l-au vândut, profitând şi de docilitatea nemaintâlnită până atunci a unui candidat în relaţia cu echipa sa de campanie.
De la primele succese Traian Băsescu a început însă să improvizeze, dând frâu liber celebrei sale spontaneităţi. Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai guraliv, culminând cu etapa în care echipa sa nu mai avea practic timp să construiască ceve nou, fiind mereu ocupată cu repararea stricăciunilor prilejuite de declaraţiile intempestive ale politicianului Băsescu. În plus, mărirea candidatului, ajuns deja preşedintele României, şi mirajul banilor a făcut ca echipa care îi asigura imaginea publică să se plafoneze, punând în umbră creativitatea primelor afişe în care "ardeiul iute" îl vindea excelent pe "detergentul" Băsescu.
Mărirea lui Traian Băsescu a însemnat şi îndepărtarea treptată a principalilor săi sfătuitori. Exemplele sunt multe, nu are rost să fie reluate. Dar orice observator nu se poate să nu remarce că dintr-un om care părea iubit atât de spirite grobiene, cât şi de rafinaţi oameni de litere, Traian Băsescu a ajuns un personaj al cărui nou stil pus mereu pe harţă a ajuns să-i gonească pe toţi din jurul său.
Singur, părăsit în ultima vreme şi de inspiraţie, preşedintele jucător se străduieşte să construiască noi şi noi conflicte pentru a-şi crea aura unui veşnic învingător în arena politică. Numai că, istoria imperiului roman, istoria gladiatorului Spartacus ne învaţă că reacţia publicului este înşelătoare: eşti iubit cât câştigi lupte ce păreau pierdute, dar imediat ce ai făcut un pas greşit eşti hulit şi, mai apoi, uitat.
Devorator al tuturor prietenilor, părăsit de o bună parte dintr-un popor care a descoperit peste noapte că doar circul nu îi mai este suficient, atâta timp cât pâinea lipseşte, Traian Băsescu se apropie astăzi de un final constituţional de carieră. Un final în care omul politic ce se lăuda că nu a pierdut nici o bătălie riscă să rămână doar un timid susţinător al viitorilor candidaţi Elena Udrea sau Dan Diaconescu, singurii care i-au supravieţuit din bătălia cu propriul caracter.
Bogdan Pitaru
SPARTACUS: BLOOD AND SAND
