Antena 3 CNN Politică Vom circula pe autostrada Craiova – Constanța din 2024. Lucian Bode: ”Ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 de km, finalizat”

Vom circula pe autostrada Craiova – Constanța din 2024. Lucian Bode: ”Ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 de km, finalizat”

Anul viitor, șoferii ar putea circula pe autostrada Craiova – Constanța, iar România și-ar putea atinge borna asumată în PNRR, de 3000 km de autostrăzi, în viitorul apropiat.

Vom circula pe autostrada Craiova – Constanța din 2024. Lucian Bode: ”Ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 de km, finalizat”
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    19 Dec 2023   •   19:20

Acestea au fost declarațiile lui Lucian Bode, secretarul general al PNL, fost ministru al Transporturilor, la șantierul drumului expres Craiova-Pitești, ce va fi dat în folosință la finalul acestei săptămâni.

”În urmă cu 4 ani, PNL a reușit să schimbe paradigma, trecând de la modelul economic bazat pe consum la un model economic bazat pe stimularea investițiilor.

În ceea ce privește infrastructura de transport, în 2019, când am preluat guvernarea, am făcut o prioritate din a prelua șantiere noi, din a semna contracte de proiectare și execuție și din a finanța aceste obiective. Așa s-a întâmplat și cu acest obiectiv, Craiova-Pitești, cu cele patru tronsoane.

Am reușit să semnăm ordinele de începere a lucrărilor pentru tronsonul 2 pe care se circulă de anul trecut anul trecut, iar în octombrie 2020 am semnat contractul de proiectare și execuție pentru tronsonul 3, ce va fi inaugurat în câteva zile”, a declarat Lucian Bode.

Acesta mai spune că, în 2020, guvernul liberal a alocat aproape 800 milioane lei pentru finanțarea acestui obiectiv.

”Într-un singur an, Guvernul a alocat aproape 25% din sumele necesare pentru finanțarea acestor lucrări. Ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 de km, finalizat, dat în trafic, astfel încât să avem posibilitatea, odată cu inaugurarea inelului de sud al Bucureștiului, să circulăm de la Craiova până la Constanța pe autostradă. Îmi doresc ca România să atingă borna asumată în PNRR, de 3000 km de autostrăzi”, a mai adăugat Lucian Bode.

Material susţinut de Partidul Național Liberal.

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close