Fostul candidat pro-rus la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, nu pare îngrijorat de problemele penale şi a plecat în campanie prin România. Sâmbătă, el a fost ajuns într-o piaţă agroalimentară din judeţul Vaslui, unde a fost aşteptat de aproape 2.000 de oameni. Georgescu a stat de vorbă cu comercianţii, a apreciat produsele locale, a dat autografe şi a cumpărat o legătură de pătrunjel, care, în mod normal, în zonă, costă un lei.
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, a vizitat astăzi un târg agroalimentar din localitatea Codăeşti, judeţul Vaslui. Conform surselor Antena 3 CNN, aproape 2.000 de persoane l-au întâmpinat şi au scandat: "Călin Georgescu este preşedinte! Călin Georgescu este preşedinte!" şi "Căline, Căline, poporul e cu tine!".
În vârstă de 64 de ani, Călin Georgescu a discutat cu comercianții, a lăudat produsele locale și le-a oferit celor prezenți autografe. Desigur, el s-a plimbat printre tarabe, unde a dat mâna cu unii dintre localnici.
"Daţi-vă mai în spate, vă rog, să treacă domnul preşedinte pe la tarabe. Facem puţin loc", a anunţat printr-o portavoce un susţinător al lui Călin Georgescu.
La un moment dat, fostul candidat la alegerile prezidenţiale din România s-a oprit la unul dintre comercianţii din piaţa aflată în localitatea vasluiană Codăeşti şi a cumpărat o legătură de pătrunjel.
Vizita la Codăeşti a fost anunţată pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu, însă în mediul online a circulat un program neoficial în care a fost anunţată şi o oprire la statuia lui Ştefan cel Mare de la Băcăoani, la o biserică din comuna Lipovăţ, la o fabrică de mobilă şi că va participa la Târgul Meşterilor Populari din Parcul Copou.
Reprezentanţii fabricii au transmis că vizita nu va avea loc, sugerând că vizita nu a fost stabilită în prealabil. În plus, administratorul fabricii a declarat, de asemenea, pentru site-ul local Vremea Nouă că nu înțelege "de ce suntem noi prinși în acest program".
De asemenea, oficialii Bisericii au precizat că nu sunt permise întâlniri politice în lăcaşe de cult.
"Episcopia Huşilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat şi nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formaţiuni politice, în cadrul lăcaşurilor de cult din Parohia Lipovăţ, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie. Biserica şi întreg ansamblul parohial este un spaţiu consacrat exclusiv activităţilor liturgice, cultural-misionare şi, prin extensie, social-filantropice. Orice alt tip de întâlnire sau eveniment, care nu se înscrie în acest specific, nu poate fi organizat în interiorul ansamblului parohial.
Nu este permisă niciun fel de coabitare între credinţă şi politică, în spaţiul sacru al bisericii, care este destinat exclusiv trăirii credinţei. Mai mult decât atât, filmarea sau fotografierea în lăcaşurile de cult sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial, numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric. Aceasta deoarece lăcaşul de cult este un spaţiu liturgic sfinţit, iar nu unul civil. Episcopia Huşilor nu a oferit şi nu va oferi niciun acord în acest sens", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat.
El a menţionat că potrivit Regulamentului Autorităţilor Canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române nu este permisă "folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor sau însemnelor bisericeşti", precum şi "participarea preotului la manifestaţii neautorizate de Biserică, constituirea sau participarea în organizaţii de tip sindical, cu caracter politic".
Călin Georgescu, fost candidat pro-rus la alegerile prezindenţiale, trebuie să ajungă marţi, 8 septembrie, în faţa intanţei în dosarul de tentativă de lovitură de stat.