Antena 3 CNN › Politică › Chiul masiv în Senat. Din 134 de senatori, doar 5 erau la muncă miercuri dimineața. „Așa e cutuma”

Chiul masiv în Senat. Din 134 de senatori, doar 5 erau la muncă miercuri dimineața. „Așa e cutuma”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 14:23 04 Noi 2026 Modificat la 14:23 04 Noi 2026
senatul gol
134 de senatori au fost aleși pentru mandatul 2024 - 2028. Foto: capturi Antena 3 CNN

Din 134 de senatori, miercuri, la ora 10:00 dimineața, când a început plenul, în sală se aflau cinci. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că partidul a depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe în fața unei săli goale. Alți câțiva senatori au susținut declarații politice tot în fața scaunelor neocupate. Deputatul USR Vlad Șendroiu a declarat la Antena 3 CNN că „așa e cutuma”. 

Aceste imagini au fost filmate miercuri, 4 noiembrie 2026, în mijlocul săptămânii de muncă.

Potrivit programului afișat pe site-ul Senatului, senatorii ar fi trebuit să fie la ora 10:00 dimineața în sala de plen. Sala era însă goală. Din cei 134 de senatori aleși, doar cinci s-au prezentat la locul lor de muncă. 

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că partidul a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Alexandru Nazare în fața unei săli goale. 

Deputatul USR Vlad Șendroiu a declarat la Antena 3 CNN că situația a fost identică la Camera Deputaților între orele 08:00 - 10:00, când s-au făcut declarații politice. „Așa este cutuma”, a explicat el.

„Dacă vă uitați la Camera Deputaților, azi între 8:00 și 10:00, când au fost declarații politice probabil tot un număr similar de de colegi ați fi văzut.

 Așa e cutuma la declarații politice, vii și ții o declarație în fața sălii goale. Nici mie nu îmi convine, dar ăsta e sistemul care funcținează. Nu știu de ce nu au avut colegii de la Senat plen, probabil au terminat luni toate proiectele de pe ordinea zi”, a explicat deputatul. 

Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului, deputații și senatorii care lipsesc de la lucrările Parlamentului nu primesc indemnizația completă. 

„Neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, se consideră absență nemotivată și are drept consecință reținerea a 1% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepția motivării absențelor în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților și ale Regulamentului Senatului”, potrivit articolului 33, alineatul 4, din regulament. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close