Antena 3 CNN Politică Cine plătește pentru deplasarea lui Dragnea și Grindeanu la Washington

Cine plătește pentru deplasarea lui Dragnea și Grindeanu la Washington

Cine plătește pentru deplasarea lui Dragnea și Grindeanu la Washington
Sursa foto: Foto: Liviu Dragnea/Facebook
20 Ian 2017   •   12:16

Memorandumul intern aprobat, luni, de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor privind deplasarea preşedintelui forului legislativ, Liviu Dragnea, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump prevedea şi plata cheltuielilor aferente vizitei, precum transportul internaţional, cazarea, diurna şi ”cadourile simbolice”, fără a indica însă sume, scrie news.ro.

Cu toate acestea, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a declarat marți că toate costurile deplasării vor fi suportate de partid.

Potrivit stenogramei şedinţei de luni a Biroului Permanent, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, i-a anunţat pe membrii Biroului că a fost invitat să participe la Washington, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, supunând astfel la vot Memorandumul în acest sens. Conform stenogramei, Memorandumul a fost aprobat cu majoritate de voturi, fără a exista alte dezbateri pe acest subiect.

Însă atunci când trezorierul PSD a fost întreebat ce sumă va fi alocată de Camera Deputaţilor pentru deplasarea lui Liviu Dragnea la Washington DC, acesta a răspuns că toate costurile sunt suportate de partid.

“Nicio sumă. Eu plătesc de la partid, eu sunt trezoierul partidului şi plătesc de la partid şi pentru domnul Grindeanu şi pentru domnul Dragnea”, a afirmat social-democratul.

 

 

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close