Coaliția se întrunește miercuri, în plin scandal pe tema votului din Senat, unde PSD a votat alături de Opoziție pentru plecarea ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Coaliția nu s-a mai întrunit de aproximativ o lună în contextul campaniei electorale pentru Capitală. Discuţiile vor viza, între altele, pregătirea proiectului bugetului de stat pe anul viitor, stabilirea salariului minim pe 2026 şi reforma administraţiei publice.
PNL spune ca nu este normal ca PSD să susțină o moțiune simplă a Opoziției pentru un membru al Guvernului. Moţiunea a trecut cu voturile parlamentarilor PSD, care au votat împotriva ministrului USR, deşi fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernare. Până în acest moment, liderii Coaliției nu au avut nicio reacție despre votul acestei motiuni.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că nu intenționează să demisioneze în urma adoptării moțiunii simple. Aceasta a afirmat că votul din Senat a avut loc pe fondul unor presiuni politice din partea PSD și AUR.
Potrivit lui Grindeanu, votul senatorilor PSD a fost împotriva managementului Dianei Buzoianu. "Să ştiţi că sunt parte sau nu sau e PSD-ul parte sau nu a unei coaliţii, în primul rând, trebuie să răspundem faţă de oamenii aceia dincolo de anumite hârtii. Şi da, noi ieri am amendat acest management catastrofal", a afirmat Grindeanu, la Parlament. "Noi am transmis cât se poate de transparent deciziile noastre, fără să ne ascundem. Vă spun că, dacă săptămâna viitoare e vreun ministru, alt ministru, care va pune în pericol sau va priva de anumite drepturi şi de anumite servicii esenţiale oamenii în România, în acelaşi mod vom acţiona", a transmis liderul PSD.
Tot marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că votul dat de parlamentarii PSD la moţiunea simplă din Senat împotriva ministrului Mediului va fi, cel mai probabil, un subiect pe agenda şedinţei coaliţiei de miercuri. În opinia sa, votul a fost o greşeală, dar nu există un risc de rupere a coaliţiei.
"Dacă citim strict protocolul de coaliţie, acolo scrie: 'Membrii coaliţiei nu vor semna şi nu vor vota moţiuni simple şi de cenzură'. Deci, din acest punct de vedere, da, ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat, din punctul meu de vedere, şi vorbesc de coeziunea coaliţiei, a fost o greşeală. Dar mai mult nu pot să vă spun, fiindcă fiecare îşi face strategia. (...) S-a mai întâmplat la un moment dat, în 2024, cu doamna Bucura, dacă nu mă înşel, tot aşa a trecut o moţiune simplă şi cum nu este o obligaţie pentru premier sau pentru partidul din care provine ministrul să plece ministrul, să fie retras sau schimbat ministrul, nici în 2024 cu doamna Bucura nu s-a întâmplat aşa ceva. Am înţeles că nici de data aceasta, nici USR-ul şi nici premierul nu se gândesc la o schimbare. (...) Dacă avem nemulţumiri şi nemulţumiri apar într-o coaliţie, discuţii în coaliţie, încerci să găseşti o soluţie. Dar, dacă stai în coaliţie, nu votezi o moţiune", a explicat Kelemen Hunor, la Parlament.
Potrivit acestuia, fiecare partid din coaliţie are propriile proiecte care nu sunt discutate în cadrul acesteia, însă singurul mecanism de funcţionare rămâne dialogul.
Un alt subiect de discuție va fi mărirea salariului minim. "În acest moment, cred că este posibil să putem să achităm tot ceea ce ţine de facturi legate de CNI, 'Anghel Saligny' şi toate proiectele administraţiei locale. Ştiţi că există în acest moment câteva miliarde bune neachitate şi pare că vom putea să plătim toate aceste facturi până la sfârşitul anului, cu continuarea investiţiilor pe anul viitor în ceea ce înseamnă proiectul de buget, cu eliminarea acelui impozit, aşa cum ştiţi, punctul nostru de vedere, pe solarii. (...) V-am spus punctele mari pe care noi le susţinem în discuţiile care vor începe odată cu bugetul. Nu tăiem salarii", a transmis Grindeanu.
Întrebat despre reducerea cu 10% a posturilor din administraţia publică centrală şi locală, el a amintit că PSD nu susţine tăierea salariilor. "Vedem mâine în coaliţie. Deciziile noastre, le ştiţi. Legat de administraţia locală, pachetul e închis. Legat de administraţia centrală, nu susţinem tăierea salariilor în administraţie. Haideţi să vedem cu ce se va veni", a spus liderul PSD.