Social-democratul Anghel Stanciu a remarcat situaţia inedită a deznbaterii mai întâi în Parlament a unui proiect de lege al Guvernului deşi fusese depus mai târziu decât proiectul PSD pe tema educaţiei.
Preşedintele Comisiei de învăţământ, pesedistul Cristian Dumitrescu i-a ţinut hangul, apreciind că "este prima dată în Parlament când o lege care a sosit prima este considerată după o lege care a fost depusă mai târziu".
El a amintit că în comisie majoritatea a impus prin vot luarea în discuţie a proiectului Legii educaţiei elaborat de Guvern, împotriva Regulamentului.
Confuntat cu sesizarea reprezentanţilor PSD, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader a solicitat o pauză de consultări de 20 de minute pentru a lămuri această problemă.
Liberalii şi-au manifestat însă nemulţumirea faţă de tactica social-democraţilor, deputatul Cristian Adomniţei făcând apel la aceştia să renunţe la astfel de stratageme care nu fac altceva decât să tergiverseze dezbaterile la Legea educaţiei numai pentru ca proiectul iniţiat de social-democraţi să fie adoptat tacit în 21 mai.
"Fac apel la PSD să renunţe la această tactică pentru că este vorba despre o lege mult prea importantă pentru a trece prin adoptare tacită", a spus Adomniţei, arătând că nu este de acord cu deputaţii PSD.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate