Dragnea: Legea prin care mamele să poată beneficia și de alte venituri în paralel cu indemnizația intră în procedură parlamentară

de D.G.    |    13 Mai 2019   •   21:57
Dragnea: Legea prin care mamele să poată beneficia și de alte venituri în paralel cu indemnizația intră în procedură parlamentară foto: captura Antena 3 Exclusiv

Liviu Dragnea a declarat, luni, că legea prin care mamele să poată beneficia și de alte venituri în paralel cu indemnizația intră în procedură parlamentară.

Citește și: Dragnea: Bătrâni puși jos și bătuți cu picioarele de tineri în timpul mitingului PSD de la Iași

Liderul PSD a intrat în dialog la Antena 3 cu Mirela Vaida care a scris într-o postare pe Facebook că femeile din România ar trebui să beneficieze de o astfel de lege.

"Avem foarte multe mămici sau viitoare mămici ori femei dornice să aibă copii - și vă spun din surse cât se poate directe și de personale: oamenii nu mai fac copii de teama faptului că nu au cu ce să-i crească, pentru că un copil este foarte greu de crescut și de educat dacă vrei să-i oferi ce e mai bun. (...) Care este problema cu care mă confrunt eu acum: am copil mic de patru săptămâni și pentru că trebuie să-l alăptez și pentru că are colici, nu pot să plec de acasă cum aș fi plecat dacă aș fi fost activă 100% ca înainte.

Mai am însă doi copii mici: de 4 ani și de 2 ani și jumătate. E clar că statul îmi dă o indemnizație pentru ultimul, însă eu îi mai am de crescut pe ceilalți doi, care au programe diferite, nevoie diferite. Statul nu-mi dă voie ca în această perioadă în care stau acasă să am de exemplu să pun o reclamă pe Facebook care mi-ar asigura un venit" a spus Mirela Vaida.

foto: captura Antena 3

"Aceste lucruri sunt deja rezolvate. Asta voiam să vă spun. Ce ați spus este de foarte bun simț - și de logică socială și de logică economică. Am depus deja și acest acest proiect de lege. Mâine (marți n.r.) va intra în procedură parlamentară. Va fi adoptat până la sfârșitul sesiunii parlamentare", a precizat Liviu Dragnea, în Ediția Specială moderată de Răzvan Dumitrescu.

Parteneri
sati
x close