Antena 3 CNN Politică ”Enumerați două zeități dacice”. Fritz vorbește despre întrebările pentru obținerea cetățeniei române: Mulți români n-ar ști răspunsul

”Enumerați două zeități dacice”. Fritz vorbește despre întrebările pentru obținerea cetățeniei române: Mulți români n-ar ști răspunsul

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:01 07 Noi 2025 Modificat la 10:01 07 Noi 2025
poza in care apare Dominic Fritz
Dominic Fritz, preşedintele partidului Uniunea Salvați România. Sursa foto: Agerpres

Președintele USR, Dominic Fritz, anunță că săptămîna viitoare va susține interviul pentru cetățenia română, context în care a prezentat pe pagina sa de Facebook o serie de întrebări care se pun de obicei la acest interviu. El dă câteva exemple, pentru a arăta că întrebările nu sunt ușoare. ”Enumerați două zeități dacice. Enumerați cele mai importante colonii grecești de la Marea Neagră”, sunt doar unele dintre ele.

””Fritz jignește românii”. Asta a fost un titlu într-o mare publicație online. De ce? Pentru că am spus că mă pregătesc pentru interviul de a lua cetățenia română și multe dintre întrebările pentru care trebuie să mă precizez sunt atât de grele, că eu cred că mulți români n-ar putea să răspundă la ele.

”Enumerați două zeități dacice. Enumerați cele mai importante colonii grecești de la Marea Neagră”.

După cum știți, eu am depus dosarul pentru cetățenia română în iulie anul trecut. De atunci sunt pe teancul celor 50.000 de cereri de cetățenie depuse anul trecut. Și acum mi-a venit rândul să vin la un interviu în care trebuie să dovedesc că înțeleg în ce țară trăiesc și pentru asta sunt aceste întrebări care nu sunt chiar atât de ușoare, după cum sper că o să vedeți.

Am adus aici toate întrebările. Deci sunt patru categorii, sunt cam 400 de întrebări despre Constituția României, despre istorie, despre geografie și despre cultura și civilizația românească.

Și vă dau acum câteva teste.

De exemplu, ce știți despre învățământul superior din provinciile românești? Trei exemple de orașe din țara românească din evul mediu. (…)

Ce este Ministerul Public? Eu știu, știți și voi? Enumerați două compoziții ale lui George Enescu Chiar știu răspunsul la asta. Și după aia sunt câteva ușoare. Ce este mărțișorul? Ce știți despre Steaua București? Ce știți despre sculptura în lemn din Maramureș?

Eu continu să vă pregătesc pentru acest interviu pe care îl am și după aceea pot să iau cetățenia română”, a transmis Fritz.

Fritz a depus dosarul de primire a cetățeniei române în 2023. Întrebat de ce nu a primit încă cetăţenia română, el a dat vina, anul trecut, pe instituțiile statului.

”Pentru că statul nu funcţionează nici măcar la Autoritatea pentru cetăţenie, unde e un blocaj de cam 50.000 de dosare pentru cetățenie. Încă n-au ajuns în anul 2024. Acum peste un an mi-am depus dosarul şi efectiv încă n-au ajuns pe teancul de dosare la al meu, iar eu nu vreau să mă bag în faţă. Dar aştept, ca fiecare român, şi mă face în fiecare zi să mă simt un pic mai român”, a declarat Dominic Fritz.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close