Antena 3 CNN Politică Fostul lider UNPR Valeriu Steriu pleacă din PMP şi revine în PSD

Fostul lider UNPR Valeriu Steriu pleacă din PMP şi revine în PSD

Fostul lider UNPR Valeriu Steriu pleacă din PMP şi revine în PSD
Sursa foto: Foto: Facebook/Valeriu Steriu
29 Mai 2018   •   12:37

Fostul lider UNPR Valeriu Steriu anunţă că pleacă din PMP şi revine în PSD, partid pe care l-a părăsit în anul 2009 pentru UNPR.

”În lumina evenimentelor şi declaraţiilor publice din ultimul timp, mă simt nevoit să adopt o poziţie publică. Nu este ceva ce mi-am dorit sau ceva care să-mi facă plăcere, dar este un gest necesar pentru a putea să-mi păstrez intacte stima de sine şi respectul”, a scris Steriu pe pagina sa de Facebook.

El spune că a condus UNPR spre PMP în speranţa sinceră şi onestă că două proiecte politice mici pot să dea naştere unui proiect politic mediu, dar că, după ce PMP şi-a văzut sacii UNPR în căruţa proprie şi a făcut pragul electoral cu votanţii UNPR, fuziunea se pregăteşte să fie denunţată.

”Cred că asta spune mai multe despre PMP decât despre UNPR. Preşedintele Băsescu a făcut acest anunţ clar şi răspicat, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional de acum o săptămână. Congresul PMP de pe 16 iunie va deschide lucrările cu acest denunţ, care este primul punct pe ordinea de zi. Se pare că abia aşteptau să scape de noi toţi, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma au plecat sau au fost îndepărtaţi. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărţirea oficială a celor două partide. Ce înseamnă asta? Într-un cuvânt: Libertate! Toţi cei din UNPR care au venit alături de PMP ca simpli membri, consilieri locali sau parlamentari provenind din fostul UNPR şi care activează în prezent în grupurile PMP au libertatea de a-şi alege un nou drum politic”, continuă Steriu.

Valeriu Steriu precizează că şi el alege ”libertatea”, aşa cum ştie că o vor face foarte mulţi dintre colegii săi.

El reclamă politica PMP, caracterizată de decizii strategice greşite. ”Totul conduce la o singură concluzie: Prea puţin, prea târziu, prea greşit. Mult prea puţin, mult prea târziu şi mult prea greşit ca să mai poată să existe viitor pentru PMP. Ce urmează pentru mine? Sfârştiul experimentelor şi întoarcerea acasă, din punct de vedere politic. Am aproape un deceniu de experienţă cu proiecte politice aflate în construcţie (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că şi în politică se adevereşte vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obţinut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conştient şi responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaţilor”, anunţă Steriu. 

×
Subiecte în articol: Valeriu Steriu PMP PSD Valeriu Steriu
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close