Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care au murit în accidentul din Timiş

Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care au murit în accidentul din Timiş

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 23:58 27 Ian 2026 Modificat la 23:58 27 Ian 2026
imagini de la locul unui accident
Cele 7 persoane care şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut pe DN 6 din judeţul Timiş erau suporterii echipei fotbal PAOK Salonic FOTO: DRDP Timișoara

Premierul Ilie Bolojan a transmis marţi seară condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier produs pe DN6, în judeţul Timiş.

„În numele Guvernului României, transmit condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident rutier produs astăzi în judeţul Timiş. Le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi. Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cei afectaţi de această tragedie”, a scris şeful Guvernului, pe Facebook.

Şapte cetăţeni greci, suporteri ai echipei PAOK Salonic, şi-au pierdut viaţa marţi într-un accident rutier grav, produs pe DN 6, la Lugojel. Aceştia mergeau cu un microbuz la Lyon, unde juca echipa favorită.

Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul care conducea microbuzul dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj, la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR. Alte trei persoane din microbuz au fost rănite. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close