Antena 3 CNN Politică Întâlnire PSD-sindicate pentru întocmirea textului moţiunii de cenzură

Întâlnire PSD-sindicate pentru întocmirea textului moţiunii de cenzură

Întâlnire PSD-sindicate pentru întocmirea textului moţiunii de cenzură
Sursa foto: Liviu Dragnea
21 Mai 2010   •   12:36

Liderii social-democraţi s-au întâlnit vineri cu reprezentanţii sindicatelor pentru a discuta despre măsurile de austeritate propuse de guvern şi soluţiile de contracarare a reducerii salariilor şi pensiilor. Liderul PSD Victor Ponta a anunţat joi că va întocmi textul moţiunii de cenzură împreună cu sindicatele, documentul urmând a cuprinde soluţii şi principii de stânga.
"Dacă ar fi fost un guvern normal şi deschis spre dialog, aveam o oarecare speranţă. Sincer nu am foarte mari speranţe, dar am zis să facem tot ce ne stă în putinţă să arătăm că există alternative şi poate în ceasul al 12-lea guvernul se răzgândeşte. Ieri, a fost o întâlnire între specialişti. Azi conducerea PSD şi cea a sindicatelor asupra acestui document", a explicat vineri Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, motivele noii întâlniri cu sindicatele
Liderul Sanitas, Marius Petcu a apreciat, la rândul său, că greva generală din 31 mai "nu va fi dezamorsată" şi a arătat că se aşteaptă ca social-democraţi să susţină acţiunile sindicatelor.
Cu doar o zi în urmă, reprezentanţii sindicatelor au discutat la Palatul Parlamentului cu lideri ai PSD despre un program anticriză. După alte discuţii cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vladescu, liderii confederaţiilor sindicale au anunţat că vor face lobby pe lângă parlamentari pentru ca scrisoarea de intenţie către FMI să fie respinsă.
Antena3.ro

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close