Antena 3 CNN Politică Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Emil Boc rămâne premier

Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Emil Boc rămâne premier

Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Emil Boc rămâne premier
Sursa foto: Foto: Intact Images
16 Mar 2011   •   09:04
Update 22.50 - Moţiunea de cenzură "Codul Boc, salarii mici, şomaj mare şi firme falimentate" a fost respinsă iar Guvernul Boc rămâne în funcţie. Moţiunea de cenzură a fost respinsă după ce 212 parlamentari au votat "pentru", 2 s-au abţinut şi 4 au votat contra moţiunii. 

Doar 218 parlamentari au participat la vot, faţă de necesarul de 236 de voturi pentru adoptare.  


Patru parlamentari ai Puterii şi-au exprimat votul în cadrul moţiunii, cu toate că cele două partide au anunţat că parlamentarii lor nu vor vota.

Senatorul PDL Orest Onofrei, senatorul UDMR Verestoy Attila şi deputatul PDL Daniel Oajdea au votat împotriva moţiunii de cenzură.  Deputatul PDL Mircia Giurgiu a votat pentru moţiune. Potrivit lui Emil Boc, Giugiu urmează să fie exclus din PDL.

PNL a anunţat că intenţionează să atace Codul Muncii la Curtea Constituţională.
 


Update 22.40 -
Votul moţiunii de cenzură se apropie de final.  

Update 22.20 -
A început votul moţiunii de cenzură. Votul este secret cu bile. Pentru a fi adoptată,  moţiunea are nevoie voturile a 236 de deputaţi şi senatori. 

Update 21.00 -
Premierul Emil Boc a susţinut o declaraţie referitoare la afirmaţiile premierului maghiar Viktor Orban. Primul-ministru a precizat că subiectul a început să fie dezbătut cu "un minut înainte de votarea moţiunii de cenzură". 

"Ceea ce faceţi dumneavoastră nu are legătură cu politica", i-a acuzat Emil Boc pe parlamentarii din Opoziţie. Premierul a fost huiduit pe toată durata discursului său.
 


Update 20.50 -
Victor Ponta susţine că Puterea nu vrea să supună la vot nici sancţionarea declaraţiei lui Viktor Orban şi nici moţiunea.

Update 20.00 -
Şedinţa dedicată moţiunii a fost reluată. Parlamentarii încă dezbat pe tema sancţionării declaraţiilor premierului Ungariei, Viktor Orban. 

Crin Antonescu critică declaraţia premierului maghiar


Update 19.50 -
Şedinţa a fost întreruptă de o neînţelegere. Senatorul PNL Puiu Haşotti a cerut introducerea pe ordinea de zi a unei declaraţii de condamnare a afirmaţiilor făcute de premierul Ungariei referitoare la independenţa teritorială. Parlamentarii PDL si UDMR s-au opus. Potrivit lui Puiu Haşotti, discursul premierului maghiar "a jignit naţiunea română şi istoria noastră naţională".

Update 17.10 -
Liderul PSD, Victor Ponta a luat cuvântul în plenul Parlamentului, după citirea textului moţiunii de cenzură şi a declarat deschis că România are nevoie de un nou premier, de un premier capabil de a acţiona în favoarea românilor, şi nu unul capabil de "vorbe goale, ca un papagal".

Discursul lui Victor Ponta


Update 16.50 -
Crin Antonescu a susţinut un discurs în plenul Parlamentului, după citirea textului moţiunii de cenzură. Acesta l-a întrebat direct pe premierul Boc pe cine reprezintă el atunci când îşi asumă răspunderea pe nişte legi pe care populaţia nu le doreşte.  

"Poate că azi moţiunea de cenzură nu va trece. Poate că şi mâine Traian Băsescu vă va mai lăsa să fiţi prim-minstru. Mai devreme sau mai târziu însă dumneavostră veţi pleca şi veţi pleca definitiv. Pentru că înjosiţi, batjocoriţi această ţară şi cea mai mare parte dintre oamenii ei. Şi o faceţi, domnilor, cu nesimţire, cu zâmbetul pe buze. Această nesimţire mă indispune şi ea m-a făcut ca de această dată să nu glumim o dată în plus pe seama faptului că, între altele, sunteţi îngrozitor de caraghioşi", a spus Antonescu.
 


Update 16.00
- Primul ministru a luat cuvântul în plenul Parlamentului, după citirea textului moţiunii de cenzură.

Premierul a declarat că moţiunea nu are nicio şansă, argumentând că aceasta nu are nicio legătură cu asumarea noului Cod al muncii, ci este doar un text demagogic, înţesat de atacuri politice şi exprimări politicianiste şi populiste.

Pentru a oferi o exprimare plastică a moţiunii, Emil Boc citează din Mihai Eminescu, poezia "Criticilor mei": "E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune/ Împletind cuvinte goale, ce din coadă au să sune".

Discursul lui Emil Boc


Update 15.30
- Plenul reunit al Parlamentului audiază textul moţiunii de cenzură, citit de deputatul PSD, Ion Cindrea, informează Mediafax.
 
Anterior citirii textului moţiunii, parlamentarii au adoptat cu un vot unanim programul desfăşurării procesului de dezbatere. Astfel, citirea moţiunii va fi urmată de dezbateri: grupul PDL are la dispoziţie 58 de minute, PSD - 45 de minute, PNL - 27 de minute, UDMR - 10 minute, independenţii - 9 minute, independenţii fără apartenenţă politică - 2 minute.

Update 13.30 - Şedinţa Guvernului a fost suspendată şi va fi reluată după votul moţiunii de cenzură. Parlamentarii vor începe votul în plen la ora 15.00.

Astăzi se decide, în Parlament, soarta Guvernului Boc. Moţiunea de cenzură "Codul Boc, salarii mici, şomaj mare şi firme falimentate", depusă după asumarea răspunderii pe Codul Muncii, va fi votată în şedinţa de astăzi.
 
Opoziţia are nevoie de 236 de voturi pentru ca moţiunea să treacă, jumătate plus unu din cei 470 de parlamentari. 
 
PNL, PSD şi PC au împreună 216 senatori şi deputaţi, ceea ce ar însemna 215 voturi, dat fiind că senatorul PSD, Cătălin Voicu, se află în arest. Patru dintre cei şase deputaţi neafiliaţi politici ar putea să susţină moţiunea, ceea ce înseamnă 219 voturi pentru căderea Guvernului.
 
Moţiunea mai are nevoie, teoretic, de 17 voturi din partea Puterii. Voturi pe care este puţin probabil să le obţină, pentru că, deşi există şi parlamentari nemulţumiţi în arcul Puterii, aceştia vor respecta decizia coaliţiei de a nu vota, vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu se vor apropia de urne.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close