Antena 3 CNN Politică Năstase: Constituţia, pacientul căruia i se caută boala pentru a se trece la republica prezidenţială

Năstase: Constituţia, pacientul căruia i se caută boala pentru a se trece la republica prezidenţială

Năstase: Constituţia, pacientul căruia i se caută boala pentru a se trece la republica prezidenţială
Sursa foto: Adrian Nãstase
22 Apr 2010   •   11:42

Modificarea Constituţiei a fost impusă de preşedintele Traian Băsescu din motive electorale, iar acum se află în situaţia de se afla pe masa de operaţie ca pacient fără probleme căruia i se caută o problemă, a declarat joi, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. Liderul social-democrat a acuzat preşedinţia că, prin proiectul de revizuire a Constituţiei, adoptat miercuri de Guvern, se încearcă de fapt transformarea României într-o republică prezidenţială. Năstase a invocat faptul că o serie de competenţe ale premierului şi Parlamentului sunt grav afectate în favoarea instituţiei prezidenţiale. Năstase a mai dat ca exemplu şi influenţa pe care Traian Băsescu ar vrea să o dobândească asupra deciziilor Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie în cazul căreia proiectul de Constituţie introduce dreptul preşedintelui statului de a numi trei reprezentanţi şi al societăţii civile de a veni cu alte şase propuneri de judecători.

"Când mergi la medic, te duci pentru că te doare ceva. Întrebarea mea este ce ne doare acum în legătură cu Constituţia_ deci de unde a apărut discuţia asta în legătură cu Constituţie. Sentimentul meu este că Traian Băsescu a luat un om de pe stradă, l-a dus la sala de chirurgie, l-a urcat pe masa de operaţie, i-a tăiat burta şi a spus să ne uităm înăuntru să vedem dacă nu are o problemă. Pe om nu îl durea nimic", a declarat Năstase la Antena 3, adăugând că preşedintele a lansat această idee iniţial din motive electorale.

Năstase a mai susţinut că tema modificării Constituţiei a apărut în condiţiile în care "Traian Băsescu a vrut să modifice sistemul politic şi al instituţiilor astfel încât să se ajungă de la dictatură la democraţie şi înapoi".

?Constituţia, din punctul meu de vedere nu avea o problemă esenţială care să genereze o nevoie de a aduce pe prima pagină această chestiune. Ea a apărut în condiţiile în primul rând care Traian Băsescu a vrut să modifice sistemul politic al instituţiilor statului pentru a ajunge în mod evident de la dictatură la democraţie şi înapoi. Tema nu este una prioritară, nu cred că avem probleme majore legate de Constituţie? a mai spus Năstase.



În opinia liderului CN al PSD, propunerile de modificare a Constituţiei prezentate de Guvern sunt menite să ducăla transformarea într-o republică prezidenţială şi la "o dictatură", prin reîntoarcerea la regimul de stat din timpul lui Carol II.

"Este specific unei dictaturi un Parlament format dintr-o singură Cameră, putem mai bine să îl numim Marea Adunare Naţională. De asemenea, prerogativele vor fi mai mici, nici măcar în ceea ce priveşte suspendarea preşedintelui nu mai are rolul principal, pentru că avizul Curţii Constituţionale devine obligatoriu în continuarea procedurii de suspendare", a apreciat Năstase.

El a dat ca exemplu modificările propuse în cazul unor competenţe ale premierului şi guvernului, propuneri care nu ar face altceva decât să slăbească puterea acestora în favoarea instituţiei prezidenţiale: premierul care nu mai poate revoca sau remania miniştri decât după consultarea obligatorie a şefului statului, Parlamentul supus unor termene obligatorii în validarea unui nou guvern şi care nu mai poate iniţia procedura de suspendare a preşedintelui decât cu avizul CCR şi Consiliul Superior al magistraturii, acolo unde Preşedinţia şi societatea civilă vor avea mai mulţi reprezentanţi decât magiostraţii de formaţie în sine, a avertizat Năastase.

"O dictatură înseamnă de fapt eliminarea celorlalte puteri de către puterea executivă, reprezentată de un singur om. CSM, de exemplu, se transformă într-un Consiliu Superior al Magistraturii şi ONG-urilor apropiat puterii. Este inadmisibil, este absolut aberant ca în CSM să fie mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor decât judecători", a afirmat el.

Liderul social-democrat crede că prin acest proiect se urmăreşte practic o slăbire şi o "demonizare" a instituţiilor care nu sunt pe placul lui Traian Băsescu.

"Practic, asistăm la o desfiinţare a instituţiilor, la demonizarea instituţiilor care nu îi convin lui Traian Băsescu. Asistăm la o atacare a principiului separaţiei puterilor. (...) Ceea ce ne-am obişnuit să spunem în anii '90, că drumul către democraţie este ireversibil, mi se pare că nu mai este atât de adevărat. După părerea mea, este probabil unul dintre cele mai grele momente din istoria post-decembristă", a afirmat Năstase.



Antena3.ro

×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close