Antena 3 Politică Ponta: Chiar dacă nu va mai fi USL, tot pe Crin Antonescu îl susţin

Ponta: Chiar dacă nu va mai fi USL, tot pe Crin Antonescu îl susţin

de M.Z.    |    16 Mai 2013   •   23:47
Ponta: Chiar dacă nu va mai fi USL, tot pe Crin Antonescu îl susţin
Sursa foto: Foto: Intact Images
Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că îl susţine în continuare pe Crin Antonescu în vederea alegerilor prezidenţiale şi că îşi va menţine sprijinul chiar dacă USL nu va mai exista.
 
"Îl susţin în continuare pe Crin Antonescu. (...) Şi chiar dacă nu va mai fi USL, tot pe Crin Antonescu îl susţin", a spus premierul Victor Ponta, la TVR, potrivit Agerpres.
 
Pe de altă parte, el a apreciat că ar fi ridicol ca relaţiile dintre PSD şi PNL să se deterioreze din cauza senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu. 
 
"Ar fi ridicol ca liberalii să spună: ne certăm cu PSD pentru Roşca Stănescu. Nu cred că se va întâmpla lucrul acesta", a mai afirmat Victor Ponta.

Citeşte şi Ponta: Este cea mai mare criză prin care trece USL. Aştept o decizie până luni, altfel nu mai putem merge împreună
 
Antonescu îi răspunde lui Ponta: Nu suntem în situaţia să ne dăm ultimatumuri. Ce avea PNL de hotărât a decis azi

Cei doi copreşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au întâlnit miercuri seară şi au avut o discuţie în care, susţin surse politice, premierul i-ar fi cerut partenerului său excluderea din PNL a senatorului Sorin Roşca Stănescu, în urma scandalului iscat de comisia Bârsan. 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că nici nu vrea să audă de această variantă.

Totodată, şeful liberalilor a declarat joi că membrii PNL dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD, atenţionând că cei care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte.

Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest gest protestează faţă deîncercarea majorităţii PSD din Comisie de a muşamaliza încălcarea imunităţii diplomatice a magistratului român la CEDO.

Cei trei (SRS, Ciorbea, Ilieşiu) au arătat că gestul lor de a se retrage din comisie a fost susţinut de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, iar chiar dacă la nivelul Senatului se va discuta marţea viitoare situaţia şi s-ar putea decide cu privire la înlocuirea lor, din partea PNL nu există alţi parlamentari doritori să intre în această comisie.
 
Comisia de anchetă în cazul interceptării judecătorului CEDO Corneliu Bârsan a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2013.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close