Antena 3 CNN Politică Ponta solicită Parlamentului să coreleze Legea şi Ordonanţa privind referendumul cu decizia CCR

Ponta solicită Parlamentului să coreleze Legea şi Ordonanţa privind referendumul cu decizia CCR

Ponta solicită Parlamentului să coreleze Legea şi Ordonanţa privind referendumul cu decizia CCR
Sursa foto: Foto; Mediafax
10 Iul 2012   •   21:18

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, în cadrul unei emisiuni televizate, că va solicita preşedinţilor celor două camere al Parlamentului să coreleze Legea referendumului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a acestei legi cu decizia Curţii Constituţionale privind participarea la scrutin a cel puţin jumătate plus unu din alegători.
   
"Chiar mâine o să trimit o scrisoare către preşedinţii celor două camere, în cel mai scurt timp să convoace Parlamentul pentru a pune în acord această decizie a Curţii cu ordonanţa pe care noi am dat-o, şi aceea constituţională, de altfel", a spus Ponta.

Victor Ponta încurajează cetăţenii să se prezinte la referendum şi precizează că, potrivit primelor estimări, populaţia cu drept de vot s-a redus.
   
"Noi nu suntem 18 milioane în acest moment. Conform primelor estimări, s-a redus populaţia cu drept de vot cu trei milioane. Cu drept de vot sunt acum 15 milioane. Aproximaţia este făcuta pe baza unei ponderări a ceeea ce s-a înregistrat până acum la INS", a precizat Ponta, adăugând faptul că motivul pentru care rezultatele recensământului de anul trecut nu au apărut până în prezent este acela că Guvernul anterior nu a cumpărat softul necesar.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
   
Guvernul a transmis un comunicat în care anunţă că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată de Curte.

Citeşte şi:

Ponta: Dacă Băsescu va reveni la Cotroceni, prin voinţa populară, nu cred că putem coabita





×
Subiecte în articol: premierul victor ponta
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close