Antena 3 CNN Politică PSD i-a pus condiții lui Tomac pentru a-i vota guvernul. Grindeanu: „Vom decide la finalul săptămânii, condiționat”

PSD i-a pus condiții lui Tomac pentru a-i vota guvernul. Grindeanu: „Vom decide la finalul săptămânii, condiționat”

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 19:23 08 Iun 2026 Modificat la 19:23 08 Iun 2026
politicieni romani la cadru vorbind
Președintele PSD, Sorin Grindeanu. Foto: Captură Antena 3 CNN

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a dezvăluit luni că i-a cerut premierului desemnat al României, Eugen Tomac, să scadă TVA-ul la alimentele de bază și la medicamente. Liderul social-democrat a pus mai multe condiții pentru a „fi parte a acestui proiect”. „Dacă soluția e să continuăm sistemul falimentar Bolojan, atunci PSD nu poate fi parte a acestui proiect”, a spus Sorin Grindeanu.

„Toată economia este sufocată și blocată în acest moment. În domeniul taxelor, am dori ca viitorul Guvernul să scadă TVA-ul la alimentele de bază și la medicamente până la 9 sau chiar 5%. În plan social ne așteptăm să se ia în calcul o reducere concretă a taxelor pe muncă măcar pentru salariile mici sau medii. Suntem de acord cu domnul Tomac când spune că România are nevoie de responsabilitate nu de austeritate. Dacă aceasta va fi direcția guvernului, atunci vom putea discuta. Dacă soluția e să continuăm sistemul falimentar Bolojan, atunci PSD nu poate fi parte a acestui proiect”, a spus Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a subliniat că „economia a luat-o pe o cale greșită”.

„Toate aceste măsuri făcute de Guvern au dus la un blocaj în economie. Am văzut în grafice, statistici cum toți indicatorii macroeconomici ne arată că economia a luat-o pe o cale greșită. PSD e de acord să respecte toate angajamentele luate de România, PNRR, OECD, deficitul, dar trebuie să deblocăm economia. Altfel, de la lună la lună vom intra într-un blocaj tot mai mare. Ca să dai drumul la economie trebuie să ieși din minciună. Sunt miliarde de euro care nu au fost plătite de firme. Sigur că ai deficit mai mic dacă nu faci aceste plăți.

Nu știu dacă PSD votează sau nu acest Guvern. Vom decide la finalul săptămânii, condiționat de ce v-am spus”, a subliniat el.

Eugen Tomac a primit mandatul de a forma noul Guvern al României. Premierul desemnat a început, luni, negocierile cu reprezentanții PNL, PSD și USR.

După negocierile cu PSD, Eugen Tomac a declarat că le-a prezentat obiectivele și se bucură că „a găsit deschidere față de obiectivele majore”, cele legate de PNRR, aderarea la OCDE și nevoia de a continua programele care țin de repornirea economiei. 

Cu termen limită de 10 zile și 233 de voturi necesare pentru învestire, noul premier propune un cabinet de specialiști. Următoarele zile vor fi decisive pentru formarea unui nou Guvern cu majoritate sau pentru un nou scenariu de criză politică.

Eugen Tomac va dezvălui rezultatul negocierilor de luni într-un interviu-eveniment, luni seara, de la ora 21:00, la Sinteza Zilei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close