Antena 3 CNN Politică Crima care a șocat România deschide discuția despre răspunderea penală a minorilor. Ministrul Justiției: „Să răspundă şi sub 14 ani”

Crima care a șocat România deschide discuția despre răspunderea penală a minorilor. Ministrul Justiției: „Să răspundă şi sub 14 ani”

A.E.D.
5 minute de citit Publicat la 18:28 26 Ian 2026 Modificat la 19:55 26 Ian 2026
poza in care apare Radu Marinescu - agerpres_18769087
Radu Marinescu, ministrul Justiţiei. Sursa foto: Agerpres

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a delarat luni seara, la Antena 3 CNN, care sunt principalele ipoteze care se discută în cadrul grupului de lucru în cadrul instituţiei pe care o conduce privind reducerea vârstei de răspundere penală, după crima din judeţul Timiş. Una dintre acestea vizând posibilitatea ca un minor să poată răspunde penal şi sub 14 ani, în condiţiile existenţei discernământului stabilit prin expertiză.

Peste 200.000 de oameni au semnat până acum petiţia, denumită simbolic "Legea Mario", se cere modificarea codului penal, tocmai pentru ca aceste fapte comise cu discernământ de cei sub 14 ani să fie pedepsite ca atare. 

Întrebat de prezentatoarea Antena 3 CNN, Cătălina Porumbel, ce analizează exact acest grup, Radu Marinescu a răspuns: "În primul rând, este de menţionat că această situaţie abominabile a unei crime care a antrenat minori contra minori a revelat un risc, să zic aşa, în ceea ce priveşte eficienţa legislaţiei penale. Şi anume: acela de a acoperi ipoteza de răspundere penală a minorilor sub vârsta minimă prevăzută de lege, situaţie care a generat nu numai în această ipoteză, ci şi în altele o aparentă lipsă de răspundere pentru fapte deosebit de grave cum este aceea de omor. 

Şi, atunci, am decis să constituim la Ministerul Justiţiei un grup de lucru cu o componentă pluridisciplinară, reprezentanţi ai mai multor direcţii relevante din minister, care, în interacţiune cu entităţile, fie instituţii, fie organizaţii judiciare şi din societatea civilă, să analizeze oportunitatea modificării condiţiilor de răspundere juridică penală a minorilor, inclusiv pe coordonata reducerii vârstei minime de răspundere legală, care, în momentul de faţă, este de 14 ani".

Ulterior, ministrul Justiţiei a mai precizat: "Avem în vedere mai multe ipoteze: una dintre ele este aceea a coborârii  vârstei minime, sens în care vom realiza şi un studiu comparativ de drept în profil european. Altă ipoteză este aceea a menţinerii unei vârste minime, dar posibilitatea răspunderii penale şi sub această vârstă, sub condiţia existenţei discernământului care să fie ştiinţific stabilit. În orice caz: căutăm o soluţie".

Prezent în platoul emisiunii "Decisiv" de la Antena 3 CNN, deputatul USR, Alin Stoica a declarat: "Mă iertaţi, dar acesta este mecanismul la 14-16 ani: se prezumă că nu are discernământ şi se face o expertiză să vadă dacă are sau nu. Nu se poate pur şi simplu duce până la vârsta de 0 sub o expertiză".

Potrivit articolului 113 din Codul Penal, un minor care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal pentru faptele comise.  

Cătălina Porumbel a intervenit şi a spus: "În Marea Britanie, ştiu că vârsta minimă este 10 ani". Pe de altă parte, în România, copii cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani răspund penal dacă există o expertiză că ai discernământ. Minorii sub 14 ani nu răspund deloc. 

"Deci, limita inferioară cât să fie, domnule ministru, 10 ani?" a mai întrebat prezentatoarea Antena 3 CNN, iar Radu Marinescu a răspuns: "(...). Sunt mai multe ipoteze, una dintre ele la care m-am referit anterior este în felul următor: dacă păstrăm o vârstă generală să zicem minimă de răspundere penală, spunem 14 ani pentru exerciţiul acesta al dezbaterii, să poată răspundă şi sub 14 ani, sub condiţia existenţei unui discernământ care să fie stabilit prin expertiză, prin probă ştiinţifică. 

Asta n-ar schimba ipoteza juridică actuală şi anume că între 14 şi 16 ani este obligatoriu să se facă expertiză, să se stabilească discernământul, iar peste 16 ani să răspundă penal. Dar toate aceste chestiuni sunt în cheia unei analize, pe care am dispus-o în momentul de faţă şi n-aş vrea ca ipotezele discutate de mine să fie tratate cumva ca soluţii deja identificate". 

Toate elementele pe care anchetatorii le-au descoperit în cazul asasinatului din judeţul Timiş arată că minorul de 13 ani şi-a premeditat fapta. 

Cătălina Porumbel, moderatoarea emisiunii "Decisiv": Dumneavostră ce spuneţi, băiatul de 13 ani ar fi trebuit să răspundă penal dacă aveam lege sau nu? 

Radu Marinescu, ministrul Justiţiei: "Dacă am fi avut o lege care să stabilească că sub 14 ani răspunde penal în situaţia în care s-a stabilit că are discernământ, iar premeditarea unei fapte, dacă discutăm riguros juridic, denotă o intenţie directă care, evident, implică o conştientizare a faptei. Dar legislaţia este cea care este în momentul de faţă, o lege nouă,  este de precizat, va acţiona numai pentru viitor, întrucât, în penal există un principiu care se numeşte mitiorlex şi care permite aplicarea legii celei mai favorabile persoanei acuzate. Asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsurile pentru viitor, mai ales când e vorba de minori, pentru că protejăm societatea şi viitorul nostru".

Radu Marinescu, despre consumul de droguri în şcoli şi cu accesul copiilor la reţelele sociale

În timp ce alte state din lume au decis să interzică accesul copiilor la rețelele sociale – fie la 12, la 14 sau la 16 ani, în România nu există, în prezent, nicio lege care să reglementeze sau să limiteze acest acces.

"Bun, aveţi dreptate aici, am spus şi astăzi această chestiune: avem nevoie de o strategie integrată, unitară, multidisciplinară pentru a combate infracţionalitatea minorilor. Nu rezolvăm nimic într-adevăr sau rezolvăm anumite aspecte dacă modificăm strict condiţiile răspunderii penale în privinţa minorilor, dar atâta timp cât nu luăm măsuri şi în privinţa uşurinţei cu care se ajunge la consumul de droguri sau în privinţa acestei nocivităţi a accesului facil la conţinut violent, nepotrivit în reţelele sociale de către minori, înseamnă că nu rezolvăm, de fapt, decât o mică parte a acestei ecuaţii", a declarat ministrul Justiţiei la Antena 3 CNN.

Cătălina Porumbel, moderatoarea emisiunii "Decisiv": "De ce nu este aceasta o prioritate a Guvernului, a Partidului Social Democrat din care proveniţi şi a celorlalte partide, nu doar a PSD-ului? Şi de ce sunt alte priorităţi? Oamenii întreabă (...)".

Radu Marinescu, ministrul Justiţiei: "Sigur, nu e vorba de vinovăţie, eu nu am participat la discuţiile din Coaliţie astăzi, aşa că nu aş vrea să speculez asupra conţinutului lor sau obiectului acestor discuţii. De ce nu se ia vreo măsură? Iată că s-a luat, noi intenţionăm să lucrăm săptămânal în acest grup de lucru. Repet: să tratăm cu foarte multă seriozitate şi profesionalism această chestiune foarte sensibilă, de altfel, din punct de vedere juridic a responsabilităţii penale a minorilor. Dar, în egală măsură intenţionăm să ducem lucrurile şi mai departe şi să încercăm să contruim o astfel de strategie integrată de combatere a infracţionalităţii în rândul minorilor, care să implice inclusiv aceste coordonate ale accesului la conţinut nociv în online sau al accesului la droguri. Clar există un răspuns instituţional, cel puţin din partea Ministerului de Justiţie".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

TOP articole
x close