Antena 3 CNN Politică Radu Tudor: Vizita lui Biden, garanţia supremă de securitate pentru România

Radu Tudor: Vizita lui Biden, garanţia supremă de securitate pentru România

M.T.
1 minut de citit Publicat la 19:41 20 Mai 2014 Modificat la 19:41 20 Mai 2014
Radu Tudor: Vizita lui Biden, garanţia supremă de securitate pentru România
Vizita în România a vicepreşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, reprezintă garanţia supremă de securitate pentru România, este de părere jurnalistul Radu Tudor.

„Vizita în România a vicepreşedintelui Statelor Unite reprezintă garanţia supremă de securitate pentru România, pentru teritoriul ei şi, în general, pentru frontiera de est a NATO”, a spus Radu Tudor, în cadrul emisiunii "La ordinea zilei".

Importanţa evenimentului este întărită de faptul că Biden a vorbit chiar în numele preşedintelui SUA, Barack Obama: „Vicepreşedintele SUA, mâna dreaptă a lui Obama, a venit aici pentru a spulbera orice fel de urmă de îndoială că articolul 5, care se defineşte prin sintagma «toţi pentru unul şi unul pentru toţi», ar putea să nu fie aplicat”.

În acelaşi timp, vizita lui Biden la Bucureşti „e, înainte de toate, un mesaj de liniştire a unei populaţii care se află la cea mai mică distanţă faţă de agresiunea Rusiei. De fiecare dată, oamenii simpli din România s-au întrebat la ce e bună calitatea de membru NATO şi de ce am susţinut cu toţii intrarea în această alianţă. Înainte de toate, pentru ca, în momentele dificile, această alianţă şi membrul său cel mai important să vină să ne asigure că tratatul de la Washington se aplică ad litteram”, a mai precizat jurnalistul.

„Mi-a plăcut extraordinar de mult ceea ce a spus Joe Biden, că nu trebuie să ne temem, că ei sunt aici pentru ca securitatea noastră să fie garantată. Suntem într-un moment în care noi nu ne putem apăra singuri. Şi, oricum, nu ne-am fi putut apăra în faţa unui colos cum este Rusia, care se comportă agresiv, care încalcă dreptul internaţional şi care are, de câteva sute de ani, pofte de a lua câte o jumătate, câte un sfert de ţară. Poate şi ţări întregi”, a continuat realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire".

„În faţa acestei pofte imperialiste a Rusiei, România poate avea un singur atu: să fie apărată de toţi aliaţii ei din NATO şi, în principal, de cel mai puternic şi cel mai important, adică Statele Unite”, a concluzionat Radu Tudor.

×
x close