Antena 3 CNN Politică Ramona Ioana Bruynseels, despre Alexandru Cumpănașu: E strigător la cer să îți clădești campania pe tragediile din viața unor oameni

Ramona Ioana Bruynseels, despre Alexandru Cumpănașu: E strigător la cer să îți clădești campania pe tragediile din viața unor oameni

Ramona Ioana Bruynseels, despre Alexandru Cumpănașu: E strigător la cer să îți clădești campania pe tragediile din viața unor oameni
Sursa foto: foto: captura Antena 3
30 Sep 2019   •   23:41

Ramona Ioana Bruynseels, candidatul la prezidențiale al Partidului Puterii Umaniste, a vorbit la ”Sinteza Zilei” despre candidatura sa în cursa pentru Cotroceni, subliniind că ceea ce le promite cetățenilor, în primul rând, este o Românie curată.

„O Românie curată este ceea ce promit și putem ajunge la ceea ce înseamnă o Românie curată, doar dacă desființăm imunitățile și privilegiile celor care ne duc. Sunt convinsă că imunitatea de exemplu este principala cauză a abuzurilor și a infracțiunilor. În sistemul nostru există o caracatiță și diverse mafii. Ca sa curățăm România trebuie să terminăm cu aceste obiceiuri. Asta nu înseamnă că nu-i protejăm în continuare pe parlamentari, pe președinte pentru opiniile politice exprimate și pentru voturile exprimate în timpul mandatuluI. Lucrul acesta trebuie lăsat neatins”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels.

În ceea ce privește conflictul dintre premier și președinte, Ramona Bruynseels a precizat că niciunul nu are draptate exclusivitate, subliniind că dreptatea este undeva la mijloc.

„Premierul și Guvernul au făcut, la rândul lor, anumite greșeli. În cazul Rovanei Plumb, Guvernul care a făcut nominalizarea și care și-a asumat riscul de a i se întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Președintele care în cinci ani de zile nu a reușit să creeze o relație de colaborare cu Guvernul. Dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat nu eram în situația de astăzi”, a reiterat Ramona Ioana Bruynseels.

În ceea ce privește contracandidații în cursa pentru Cotroceni, Ramona Ioana a subliniat că Viorica Dăncilă este un „politician muncitor”, iar Klaus Iohannis „un bun primar”.

„Dan Barna un politician încă în căutarea identității sale. La fel și Mircea Diaconu, însă la o altă etate. În ceea ce-l privește pe Alexandru Cumpănașu nu îmi doresc să comentez. Îmi doresc ca în scena politică să vină oameni care au făcut lucruri și au lăsat ceva în urmă. Domnul Cumpănașu părea la prima vedere că a făcut aceste lucruri, însă ulterior mi s-a părut strigător la cer să știi de la bun început că vei candida, să ascunzi acest lucru și să îți clădești campania pe tragediile din viața unor oameni. E un lucru de necomentat”, a mai adăugat Ramona Ioana  Bruynseels.

Ramona Ioana Bruynseels mai precizat că dacă Guvernul ar cădea, în acest moment nu ar produce nimic bun cetățeanului de rând.

„Oricare lider am fi ar trebui să ne gândim cu ce îi va fi cetățeanului de acasă dacă cade Guvernului sau cu ce dacă nu cade”, a mai spus candidatul Puterii Umaniste în cursa pentru Cotroceni.

Citește Și Ramona Ioana Bruynseels, despre crimele care au îngrozit România: „Ar trebui să angajăm cel puțin alți 50.000 de agenți de poliție”

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close