Antena 3 CNN Politică Rareş Bogdan a izbucnit după ce OMV Petrom a anunţat că nu plăteşte taxa de solidaritate: "Nu ne putem lăsa umiliți din nou"

Rareş Bogdan a izbucnit după ce OMV Petrom a anunţat că nu plăteşte taxa de solidaritate: "Nu ne putem lăsa umiliți din nou"

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a reacţionat dur, într-o postare pe Facebook, după ce OMV Petrom a anunţat că nu va plăti taxa de solidaritate în România.

de Georgiana Adam    |    13 Ian 2023   •   11:35

Sfidare fără margini a compeniei austriece OMV Petrom la adresa statului român. Compania trimis o notificare la Bursa de Valori Bucureşti prin care a anunţat investitorii că nu va plăti taxa de solidaritate impusă de guvern pentru că nu s-ar încadra la această supraimpozitare.

Gigantul austriac OMV a trimis o informare Bursei de Valori Bucureşti în care spune că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate.

Compania susţine că cifra sa de afaceri în domeniile vizate este mai mică de 75%, aşa cum se prevede în ordonanţa adoptată de guvern. Domeniile la care se aplică taxa sunt extractia titeiului, extractia gazelor naturale, extractia huilei si fabricarea produselor obtinute din rafinarea petrolului.

"Este inadmisibil! Statul român e obligat să reacționeze! Nu ne putem lăsa călcați în picioare la nesfârșit! 33 de ani au fost suficienți! Gata! Ajunge! Nu ne putem lăsa umiliți din nou, suntem sătui sa avem mereu genunchii juliți! 33 de ani de jaf cu complicitatea unor politicieni sunt destui! Statul român este obligat să verifice urgent și dacă OMV a respectat obligația din contractul de privatizare de a ecologiza 650 de puțuri de extracție a petrolului. Vreau să știu cine a făcut acest lucru și cine a plătit costurile! Asta dacă nu avem un stat slab, impotent, un sat fără câini, care doarme liniștit în timp ce România este sfidată și umilită!", a scris Rareş Bogdan în postarea de pe Facebook.

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close