Premierul Victor Ponta a precizat, sâmbătă, după declaraţiile făcute de preşedinte, că cea de-a doua nominalizare pentru comisarul european din partea României este "categoric o femeie", dar nu a dorit să-i spună numele.
Totodată, şeful Guvernului a ţinut să precizeze că, în scrisoarea transmisă, prima opţiune a României este portofoliul Agriculturii, pentru Dacian Cioloş.
Declaraţiile lui Ponta au venit după ce, preşedintele a declarat, sâmbătă dimineaţă, că a aflat de la Bruxelles că România ar fi trimis două nominalizări pentru postul de comisar european, şi nu una.
Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse, potrivit căreia cea de a doua propunere o vizează pe Corina Creţu, Ponta a răspuns: "Nu vă pot confirma, dintr-un motiv foarte simplu. În momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea. Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie (...) asupra faptului că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că, altfel, Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi".
Totuşi, Ponta a spus că este vorba despre o femeie.
"Categoric este o o femeie. Pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri", a spus el.