Antena 3 CNN Politică Şedinţa PNL s-a terminat. Antonescu îşi joacă viitorul politic

Şedinţa PNL s-a terminat. Antonescu îşi joacă viitorul politic

Şedinţa PNL s-a terminat. Antonescu îşi joacă viitorul politic
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    18 Feb 2014   •   20:02

Liberalii au decis, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, să ceară desfiinţarea Uniunii Social Democrate, formată din PSD, UNPR şi PC.

Crin Antonescu a convocat BPN al PNL după ce mai mulţi liberali, printre care fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi senatorul Sorin Ilieşiu, au făcut o serie de afirmaţii despre poziţia PNL faţă de USL.


Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit, marţi, în jurul orei 17.00, la Parlament.

Potrivit unor surse liberale, conducerea PNL a decis, luni seară, excluderea lui Sorin Ilieşiu din formaţiune.

Decizia a fost luată în urma poziţiilor exprimate recent de senator.

Ilieşiu a declarat, luni, că cere schimbarea din funcţia de preşedinte al PNL a lui Crin Antonescu, susţinându-l pentru această poziţie pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu,care să fie candidat la prezidenţiale sau candidat pentru funcţia de premier din partea USL.

De asemenea, Ilieşiu susţine, într-o nouă scrisoare deschisă adresată membrilor PNL, că un nou argument pentru înlocuirea lui Crin Antonescu din fruntea partidului ar fi faptul că acesta va face o alianţă politică cu preşedintele Traian Băsescu.

Ştire în curs de actualizare.

×
Subiecte în articol: PNL USD PSD UNPR PC
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close