Antena 3 CNN Politică Tăriceanu nu vrea să semneze hotărârea în cazul Şova şi atacă CCR. Şedinţă de urgenţă, la 14.30

Tăriceanu nu vrea să semneze hotărârea în cazul Şova şi atacă CCR. Şedinţă de urgenţă, la 14.30

Tăriceanu nu vrea să semneze hotărârea în cazul Şova şi atacă CCR. Şedinţă de urgenţă, la 14.30
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    21 Apr 2015   •   14:27

Update 14.27 - Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este nemulţumit că CCR începe să ia decizii în locului Parlamentului. Tăriceanu spune că ar trebui prevăzut în Legea Fundamentală dacă Curtea Constituţională poate lua decizii care aparţin de drept parlamentarilor.

"Parlamentul nu mai e singura putere în stat legiuitoare, ci facem acest lucru de o bucată de vreme împreuna cu Curtea Constituţională, care legiferează împreună cu Parlamentul. Am această obiecţiune pe care o ridic în dezbatere public, din onestitate nu pot să nu fac acest lucru", a spus, marţi, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Pe ordinea de zi a şedinţei conducerii Senatului se află scrisoarea Curţii Constituţionale, prin care solicită Senatului să redacteze şi să publice în Monitorul Oficial hotărârea prin care se atestă rezultatul votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării preventive în cazul lui Dan Şova.

____________________________

Ştirea iniţială 07.18

A fost scandal în plenul Senatului pe hotărârea cerută de Curtea Constituţională în cazul votului dat senatorului Dan Şova. 
 
Plenul a respins proiectul de hotărâre prin care se constată că nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul Şova.
 
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost nevoit să semneze o hotărâre şi să o trimită la Monitorul Oficial. 
 
Scandalul a început după ce membrii Biroului Permanent au hotărât să se voteze în Plenul Senatului un proiect de hotărâre care să ateste rezultatul votului din 25 martie în cazul lui Dan Şova. 
 
Membrii Opoziţiei au transformat dezbaterea într-un haos şi l-au acuzat pe Tăriceanu că refuză să-şi asume responsabilitatea. 
 
Premierul Victor Ponta susţine că Senatul nu mai are nicio problemă din punct de vedere constituţional în cazul votului pentru ridicarea imunităţii. 
 
La finalul şedinţei de plen, senatorii au votat împotriva hotărârii în cazul Şova cu 68 de voturi împotrivă, 43 de abţineri şi 2 voturi pentru. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost nevoit să semneze o hotărâre de constatare a votului din 25 martie şi să o trimită la Monitorul Oficial. 

×
Subiecte în articol: dan sova Călin Popescu Tăriceanu

Philip Morris susține inovația

Biciclete electrice vs. biciclete asistate | Trenduri pe piaţa bicicletelor electrice

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
x close