Antena 3 CNN Sport Emma Răducanu, decorată chiar de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii

Emma Răducanu, decorată chiar de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii

Emma Răducanu a primit astăzi titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), în cadrul unei ceremonii la castelul Windsor, cu participarea Regelui Charles al III-lea.

Emma Răducanu, decorată chiar de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii
Sursa foto: Hepta | Alpha Press / Alpha Press
de Ioana Mircea    |    29 Noi 2022   •   21:15

Emma Răducanu în vârstă de 20 de ani, care a câştigat US Open în 2021, a fost trecută iarna trecută pe lista personalităţilor decorate de Regina Elisabeta a II-a, de Anul Nou.

Începând de astăzi, ea este Membru al Ordinului Imperiului Britanic.„A fost grozav să primesc onoarea astăzi de la Majestatea Sa Regele. Mă simt extrem de recunoscătoare”, a declarat Emma, care a participat la eveniment însoţită de tatăl ei.

Emma Răducanu a primit titlul pentru serviciile deosebite aduse Marii Britanii în tenis. Ea devenind în 2021 prima jucătoare de tenis britanică învingătoarea într-un turneu de Grand Slam din ultimele mai bine de patru decenii, potrivit news.ro.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close