Antena 3 CNN Sport Nadia Comăneci împlineşte miercuri 64 de ani. Cu ce se ocupă în 2025

Nadia Comăneci împlineşte miercuri 64 de ani. Cu ce se ocupă în 2025

A.E.D.
4 minute de citit Publicat la 07:00 12 Noi 2025 Modificat la 07:19 12 Noi 2025
colaj 2 poze in care apare Nadia Comăneci
Nadia Comăneci, primul sportiv român inclus în Gymnastics Hall of Fame. Sursa foto: Facebook/Nadia Comaneci

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci îşi serbează miercuri, 12 noiembrie, ziua de naştere. "Zeiţa de la Montreal", aşa cum a fost supranumită după ce a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, împlineşte astăzi 64 de ani. Iar în 2025, ea continuă să fie una dintre cele mai influente figuri ale sportului mondial: trăieşte în Statele Unite ale Americii, este implicată în proiecte de promovare a gimnasticii, susţine tinerii sportivi şi participă la evenimente internaţionale dedicate performanţei şi educaţiei prin sport.

Nadia Comăneci împlineşte 64 de ani pe 12 noiembrie

Nadia Comăneci, simbol al gimnasticii românești și mondiale, împlineşte 64 de ani azi, 12 noiembrie. După retragerea din activitatea competițională, "Regina gimnasticii" a continuat să promoveze sportul românesc și să se implice în proiecte sociale. În prezent, ea trăiește în SUA alături de soţul ei, fostul gimnast american Bart Conner, dublu campion olimpic, și rămâne un exemplu de excelență și profesionalism.

La vârsta de 14 ani, Nadia Comăneci a scris istorie în sportul mondial, obținând prima notă de 10 perfect la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Atunci, fosta sportivă a câștigat trei medalii de aur, la probele de individual compus, paralele și bârnă, o medalie de argint la echipe, precum și un bronz la sol. 

La ediția din 1980, Nadia Comăneci a mai cucerit alte două medalii de aur, la bârnă și sol, precum și două de argint – la individual compus și echipă. Fosta gimnastă mai are în palmares două medalii de aur și două medalii de argint la Campionatele Mondiale, nouă medalii de aur, două medalii de argint și una de bronz la Campionatele Europene.

Cu ce se ocupă fosta gimnastă în 2025

Împreună cu soţul ei, Bart Conner, Nadia Comăneci deţine o academie de gimnastică – "Bart Conner Gymnastics Academy" – şi o companie de producţie – "Perfect 10 Production Company". De asemenea, românca are investiţii imobiliare în România, despre care se spune că i-au generat câştiguri suplimentare. 

Se estimează că Nadia Comăneci are o avere estimată la aproape 25 de milioane de dolari. Casa în care locuieşte în zona Norman, lângă Oklahoma City, este evaluată la circa 400.000 de dolari. Ea şi soţul său, Bart Conner, deţin şi o vilă de vacanţă în California, estimată la 2 milioane de dolari. 

Din România, "Zeiţa de la Montreal" primeşte o rentă viageră de la stat, în 2025, suma fiind de 16.635 lei/lună. 

Nadia Comăneci, la filmări cu Arnold Schwarzenegger şi Simone Biles pentru filmul despre viața ei  

În prezent, fosta gimnastă se află în Los Angeles, unde deţine două apartamente – în unul dintre ele locuiesc fiul ei, Dylan Paul Conner, şi iubita acestuia. Totodată, celebra româncă urmează să meargă din nou pe platourile de filmare, pentru documentarul "50 th Anniversary of the Perfect 10", care va fi lansat în 2026, care va fi oficial, "Anul Nadiei Comăneci". Legea a fost promulgată în urmă cu patru luni.

"Filmările au început din 2024, imediat după ce am lansat filmul lui Ilie Năstase și va fi lansat în toamna lui 2026. Vara viitoare vom fi cu el spre final și ne dorim ca la începutul lui octombrie să îi facem lansarea în cinematografe. Am început filmările la finalul lui 2025 în SUA. (...).

Va fi povestea fetei care a plecat din Onești și tot parcursul ei. Cum Nadia Comăneci a reușit să își facă un renume internațional și cum și l-a menținut, cum a ajuns în America. Totul ambalat foarte frumos. Va fi ceva inspirațional pentru tinerii sportivi din România și nu numai. Poți să pleci de la Onești și să ajungi primul în lume", a declarat Cosmin Hodor, expert în marketing sportiv, pentru Fanatik.

Bugetul este de aproape un milion de euro. De asemenea, în filmul-documentar vor apărea Simone Biles, Arnold Schwarzenegger, Marta Karoly, Ilie Năstase și mulți dintre cei care i-au influențat cariera, inclusiv mama Nadiei Comăneci, dar și personalități din viața publică.

Are un fiu de 19 ani

Căsătorită din 1996 cu Bart Conner, Nadia Comăneci a devenit mamă de băiat în urmă cu 19 ani. Dylan Paul Conner s-a născut pe 3 iunie 2006 în Oklahoma City. Fiul fostei gimnaste studiază mecanică auto la Santa Monica, un orăşel din California. Dylan Conner locuieşte cu iubita lui într-un apartament deţinut de familia lui.

De-a lungul anilor, presa internațională l-a urmărit pe fiul Nadiei Comăneci şi al lui Bart Conner, curiosă dacă va moșteni talentul sportiv al părinților săi. Într-un mediu centrat pe performanță, Dylan Connera fost încurajat să facă sport, dar și să își descopere propriile pasiuni, fără presiunea comparațiilor cu faimoasa lui mamă.

Pe iubita lui Dylan Paul Conner o cheamă Scarlette. Sursa colaj foto: Facebook/Nadia Comaneci & Instagram/Dylan Conner

Deși părinții i-au protejat în mare parte viața privată, se știe că Dylan Conner este activ și pasionat de mai multe discipline. De-a lungul timpului, Nadia Comăneci a subliniat în interviuri că cel mai important pentru el este educația, echilibrul și bucuria de a practica sportul, indiferent de nivel. În prezent, celebrul cuplu continuă să fie implicat în comunitatea sportivă americană, iar Dylan Conner o însoțește uneori pe Nadia Comăneci la evenimente, atrăgând atenția drept moștenitorul unei legende a gimnasticii mondiale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close