
Echipa Philadelphia Eagles a câştigat pentru a doua oară Super Bowl, duminică (40-22), eveniment la care a participat și preşedintele american Donald Trump.
Înainte de începerea meciului, preşedintele şi-a făcut apariţia pe teren, iar Chris Jones, jucătorul vedetă al Chiefs, a venit să-l salute. Apoi Trump a luat loc în lojă, iar o parte a publicului din Caesars Superdome l-a aplaudat în timp ce a apărut pentru scurt timp pe ecranele gigant ale stadionului în timpul intonării imnului american.
Echipa Philadelphia Eagles a câştigat pentru a doua oară Super Bowl. FOTO: Agerpres
Trump este primul preşedinte în funcţie care a asistat la finala ligii profesioniste de fotbal american NFL.
O „tradiţie anuală"
În trecut, Donald Trump a criticat constant NFL, reproşându-i în timpul primului său mandat ceea ce el a considerat a fi pasivitatea sa în faţa unei mişcări de protest a jucătorilor faţă de violenţa poliţiei împotriva minorităţilor. Dar înainte de meci, el a transmis un mesaj liniştitor, făcând referire la o „tradiţie anuală” care „transcende diferenţele noastre şi personifică valorile noastre patriotice comune”.
„Fotbalul este cel mai popular sport din America, şi din motive întemeiate: promovează sentimentul de unitate naţională, reuneşte familiile, prietenii şi fanii şi consolidează comunităţile”, a adăugat preşedintele.
Într-un interviu acordat Fox, pasionatul de sport, care a deţinut pentru scurt timp o echipă profesionistă de fotbal american la mijlocul anilor 1980, preconiza o victorie a echipei Kansas City.
Kendrick Lamar's Full Super Bowl Halftime Show performance #SuperBowl pic.twitter.com/OxZED0YXDn
— popculture (@notgwendalupe) February 10, 2025
Pentru mulţi însă, spectacolul de pe teren a fost eclipsat de cel de la pauză. Kendrick Lamar a avut onoarea de a cânta în pauza jocului. Rapperul a fost introdus pe scenă de faimosul actor, Samuel L Jackson.
Înainte de startul confruntării, Jon Batiste a cântat imnul naţional, în timp ce Trombone Shorty şi Lauren Daigle au interpretat „America the Beautiful”, iar Ledisi a cântat „Lift Every Voice and Sing”.
Taylor Swift, Jay-Z, Adam Sandler, Lionel Messi şi Bradley Cooper, printre celebrităţile prezente la Super Bowl 2025
Evenimentul nu a adus doar tot ce a avut NFL mai bun de oferit în acest sezon, ci a atras şi o mulţime de staruri de la Hollywood, numeroşi muzicieni.
Taylor Swift, Jay-Z, Adam Sandler, Paul Rudd şi Bradley Cooper s-au numărat printre jucătorii, antrenorii şi miile de fani aflaţi în Caesars Superdome pentru a urmări Super Bowl LIX.
Taylor Swift sighting #SuperBowlLIX pic.twitter.com/FTM4AFZFeU
— FOX Sports: NFL (@NFLonFOX) February 9, 2025
Starul pop, care are o relaţie cu superstarul lui Chief, Travis Kelce, a fost văzută purtând o ţinută all-white în loja sa.
Jay-Z a fost, de asemenea, văzut pe margine cu fiicele sale Blue Ivy şi Rumi înainte de marele meci.
Sandler s-a întâlnit cu Jason Kelce (fost jucător la Eagles şi fratele lui Travis) şi a fost văzut îmbrăţişându-l puternic.
Adam Sandler y Bradley Cooper estuvieron entre las celebridades que asistieron al Super Bowl LIX en Nueva Orleans. Sandler fue visto saludando efusivamente a Jason Kelce, mientras que Cooper, fanático de los Eagles, llegó al estadio acompañado de su hija Irina. pic.twitter.com/J2rcY0FLGJ
— Pelicultura (@pelicultura_) February 9, 2025
În ceea ce îl priveşte pe Cooper, care este un mare fan al echipei Eagles, acesta a fost văzut sosind la meci cu fiica sa Irina, pe lângă Rudd, superfan al echipei Chiefs.
Bradley Cooper is in the house for Super Bowl LIX ?? pic.twitter.com/ArrIdhsClI
— FOX Sports: NFL (@NFLonFOX) February 9, 2025
Alte celebrităţi prezente în Caesars Superdome sunt Kevin Costner, Pete Davidson, Miles Teller, Ice Spice, Kevin Hart, Brenda Song, Macaulay Culkin, Louis Tomlinson, Lady Gaga, Da'Vine Joy Randolph, Paul McCartney, Flavor Flav şi Lionel Messi.