Antena 3 CNN Sport Raliu: Simone Tempestini a câştigat pentru a opta oară Raliul Clujului. Acesta a egalat recordul lui Titi Aur

Raliu: Simone Tempestini a câştigat pentru a opta oară Raliul Clujului. Acesta a egalat recordul lui Titi Aur

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 20:09 22 Iun 2025 Modificat la 20:09 22 Iun 2025
porsche raliu
Tempestini a egalat recordul deţinut de legendarul Titi Aur. Foto: Raliul Clujului / Facebook

Multiplul campion naţional Simone Tempestini a câştigat, duminică, pentru a opta oară Raliul Clujului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri. Tempestini a egalat recordul deţinut de legendarul Titi Aur, scrie Agerpres.

Echipajul Simone Tempestini şi Carmen Poenaru, pe un Porsche 997 RGT, s-a impus cu timpul de 57 min 12 sec 6/10, fiind urmat de fraţii Norbert Maior şi Francesca Maior, pe Citroen C3 Rally2, la 37 sec 9/10, podiumul fiind completat de echipajul Andrei Gîrtofan şi Tudor Mârza, pe Skoda Fabia RS Rally2, la 1 min 37 sec 7/10.

Ediţia din acest an a Raliului Clujului a fost una aniversară, marcând 50 de ani de la prima etapă clujeană de raliu organizată vreodată.

În clasamentul general al piloţilor, Tempestini, campionul naţional en titre, ocupă primul loc, urmat de Andrei Gîrtofan.

Etapa a patra a Campionatului Naţional de Raliuri, Raliul Sibiului, va avea loc pe 11 şi 12 iulie.

×
x close