Europa trebuie să se pregătească pentru schimbări catastrofale ale climei. Avertismentul a fost tras de Agenția de Mediu a UE. Specialiștii solicită autorităților să ia măsuri urgente.
Toate trăsăturile distinctive ale unei limbi cum ar fi sunetele, cadențele și tiparele gramaticale au fost modelate în timp, pe măsură ce fiecare limbă s-a dezvoltat. Nici volumul nu face excepție.
Președintelke Klaus Iohannis și reprezentantul special al președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, au discutat, duminică, despre extinderea cooperării dintre România și Statele Unite în ceea ce privește energia cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Comisia Europeană a prezentat ieri o listă de indicatori principali pentru monitorizarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor UE în materie de mediu și climă, din Pactul Verde European, până în 2030, precum și viziunea pe termen lung pentru 2050.
Maria-Alexandra Bocșe, Consilier de Stat pentru Climă și Sustenabilitate la Administrația Prezidențială, a declarat că într-unul dintre următorii cinci ani va fi înregistrată o creștere a temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius, considerat de specialiști un prag critic în ceea ce privește schimbările climatice și efectele acestora.
Europarlamentarul Nicolae Ștefănuță a fost invitatul Sabinei Iosub la emisiunea Be EU de astăzi, unde a explicat ce presupune pachetul european Fit for 55 care se referă la țintele climatice asumate de țările Uniunii Europene.
Înainte de summitul COP26 privind climă, fostul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, a declarat că liderii care susțin că lupta împotriva încălzirii globale dăunează economiei sunt „proști sau mincinoși”.
Pădurea tropicală amazoniană emite acum mai mult dioxid de carbon decât poate absorbi, spun oamenii de știință. Este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, iar motivele sunt numărul tot mai mare de incendii extinse de vegetație și defrișările.