Un copil în vârstă de un an și patru luni a primit șansa la o viață normală, după o operație pe inimă realizată în premieră în România. Meritul îl au medicii unui spital privat din Timișoara care s-au încumetat să facă operația dificilă, refuzată de alți specialiști din țară, dar și din străinătate.
Un chirurg de la Spitalul Floreasca a fost pus sub acuzare, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru purtare abuzivă, după ce şi-a atacat cu electrocauterul un coleg, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente.
Un medic din Bucureşti este acuzat că a greşit operaţia unei femei şi i-a transformat viaţa într-un chin. Pacienta susţine că, în timpul intervenţiei chirugicale, medicul i-a secţionat o parte din colon.
O operație pe creier prin pleoapă a fost realizată, în premieră în România, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Pacientul, un bărbat în vârstă de 49 ani, a scăpat de crizele de epilepsie care îl chinuiau încă din copilărie.
Anul trecut am reușit împreună, dumneavoastră și noi, să susținem repararea a 23 de inimi de copii, mulți dintre ei bebeluși. Toți au fost operați de echipe complexe de chirurgi cardiologi britanici, nemți și români în cadrul a trei misiuni umanitare desfășurate la Spitalul Clinic Sanador.
Alexandru, un copil de doar trei ani, din Sibiu, a murit la scurt timp după operația de îndepărtare a polipilor. Acum, după zece ani în care au luptat pentru dreptate, părinții copilului ar urma să primească despăgubiri în valoare de 50.000 de euro.
O tânără în vârstă de 23 de ani a fost salvată de medicii din Iași, care i-au extirpat cu succes o tumoare cerebrală de mari dimensiuni. "Nu mă aşteptam ca în trei zile să merg și să fiu atât de bine", spune Valentina.
Robert, un copil de doar trei ani din Galați, a reușit să învingă lupta cu o tumoare cerebrală de patru centimetri. Medicii spun că această reușită reprezintă un adevărat miracol.
Un adolescent de 17 ani este plimbat de trei luni prin spitale şi nu a fost operat până acum deşi suferă de o afecţiune extrem de dificilă şi foarte rară.
O adolescentă în vârstă de 17 ani, diagnosticată cu o boală extrem de rară - sindrom de pensă aorto-mezenterică, a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.
O tânără de 29 de ani a murit când avea toată viața înainte. Luase decizia de a face intervenția de liposucție, în ciuda faptului că avea o talie de invidiat.
Mobilizare record pentru salvarea unei fetiţe de 12 ani diagnosticată cu o tumoră rară la inimă. Medicii de la Spitalul Marie Curie din Capitală au anunţat cod roşu pentru a găsi specialiştii necesari care să o salveze pe micuţă.
O intervenție chirurgicală complicată a fost finalizată cu succes de medicii israelieni. Aceștia au reușit să reatașeze capul unui băiat de 12 ani, care suferea de un tip de leziune rar întâlnită la adulți, cu atât mai mult la copii.
Instanța de judecată a obligat un bărbat să acorde sprijin financiar copilul unui pacient, până când acesta va împlini 18 ani, asta după ce pacientul a conceput copilul, în ciuda faptului că făcuse vasectomie.
Mircea Lucescu a anunțat că va fi supus unei intervenții chirurgicale, la un spital din Ucraina, iar din această cauză, nu va mai antrena echipa Dinamo Kiev și va fi înlocuit de secundul său.