Antena 3 CNN Timp liber Turism Bani de la stat pentru agențiile de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini

Bani de la stat pentru agențiile de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini

Cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini vor fi decontate parțial.

Bani de la stat pentru agențiile de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini
Sursa foto: Gettyimages | MMA / Novac
de Ioana Mircea    |    28 Dec 2022   •   18:47

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat un proiect în premieră în România. Agențiile de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin patru nopți, își vor putea deconta parțial cheltuielile de la statul român.

„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți.

Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare, pe site-ul ministerului”, a declarat miercuri Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează: - 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România - suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

Pentru obținerea ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turiști străini, contractele directe cu turiștii străini, voucherul eliberat de către agenție, semnat și ștampilat de către unitatea de cazare, precum și dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare și numărul turiștilor, după cum urmează: pentru trimestrul I până la data de 1 mai pentru trimestrul II până la data de 1 august pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.

„Se vor lua în considerare doar turiștii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru. Menționăm că de la 01.01.2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.

Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor. Bugetul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de 7 milioane lei. Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200”, precizează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Formularul de înscriere poate fi accesat aici.

×
Subiecte în articol: agentii turism ministerul turismului
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close