Antena 3 CNN Timp liber Turism Hotelul de Gheață „Europa”, de la Bâlea Lac, a fost construit şi îşi aşteaptă oaspeţii

Hotelul de Gheață „Europa”, de la Bâlea Lac, a fost construit şi îşi aşteaptă oaspeţii

Începând de joi, oamenii se pot caza la Hotelul de Gheață „Europa”, aflat la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac.

Hotelul de Gheață „Europa”, de la Bâlea Lac, a fost construit şi îşi aşteaptă oaspeţii
Sursa foto: Hotel Of Ice Romania | Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Dec 2022   •   12:41

Construit integral din zăpadă şi gheaţă, hotelul va fi un obiectiv inedit, iar camerele sale, în număr de 10, vor purta numele unor mari capitale europene.

Tema din acest sezon este „Europa”, iar Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, Bucureşti, Paris, Roma, Atena, Berlin şi Madrid sunt camerele care aşteaptă să fie închiriate pentru prima dată.

De asemenea, oaspeţii se pot bucura şi de restaurantul hotelului, existând oferte şi meniuri speciale, pe care organizatorii le-au pregătit cu atenţie, astfel încât vizitatorii să aibă parte de o experienţă memorabilă.

Se pare că primii oaspeţi care se vor caza în hotel sunt din Marea Britanie, iar inaugurarea oficială va avea loc în luna ianuarie 2023, după ce va fi ridicată şi Biserica de Gheaţă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cel de-al şaisprezecelea Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost ridicat în mai bine de o lună de zile, iar muncitorii au lucrat în condiţii dificile, luptându-se cu vremea capricioasă.

Hotelul a fost construit din cărămizi de gheaţă tăiate din calota lacului glaciar, iar "mobilierul" din interior a fost realizat, de asemenea, din zăpadă şi gheaţă.

Turiştii care vor dori să petreacă o noapte aici, vor dormi pe saltele clasice, aşezate pe paturile de gheaţă şi se vor încălzi în saci de dormit speciali sau cu ajutorul păturilor şi blănurilor de oaie, notează Mediafax.

Temperatura din interiorul Hotelului de Gheaţă este între -1 şi 2 grade Celsius.

Cei care doresc să vină la Bâlea Lac trebuie să ştie că singura modalitate de acces disponibilă în sezonul rece este reprezentată de telecabină.

×
Subiecte în articol: hotel gheata Balea Lac
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close