Antena 3 CNN Actualitate Surse: Sebastian Ghiță, vizitat în Serbia de angajați RTV și de amantă

Surse: Sebastian Ghiță, vizitat în Serbia de angajați RTV și de amantă

Surse: Sebastian Ghiță, vizitat în Serbia de angajați RTV și de amantă
de M.Z.    |    21 Apr 2017   •   16:50

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a primit mai multe vizite în perioada în care a fugit din țară, la el mergând, potrivit surselor Antena 3, angajați ai televiziunii pe care o patronează, dar și amanta sa.

Astfel, de cel puțin două ori, Ghiță a fost vizitat de amanta ta. De asemenea, se presupune că Sebastian Ghiță s-ar mai fi întâlnit și cu alte femei.

Potrivit acelorași surse, fostul politician ar fi fost vizitat și de angajați ai România TV, televiziunea pe care el o patronează.

Ghiță ar avea în Serbia și mai multe conturi deschise pe un alt nume, pe care le-a accesat în această perioadă, pentru a scoate bani.

Sebastian Ghiță a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie.

Fostul deputat avea asupra sa permis de conducere şi buletin de Slovenia. În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea acestuia, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării.

Informațiile au fost prezentate vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close