Antena 3 CNN Actualitate Prejudiciul în cazul retrocedărilor ilegale de păduri a fost pus din pix de DNA

Prejudiciul în cazul retrocedărilor ilegale de păduri a fost pus din pix de DNA

Prejudiciul în cazul retrocedărilor ilegale de păduri a fost pus din pix de DNA
de S.T.    |    30 Oct 2014   •   12:20

Prejudiciul în cazul retrocedărilor ilegale de păduri a fost pus din pix de DNA, scrie jurnalul.ro.

Tranzacţia cu păduri din Bacău nu a fost făcută în realitate, deci statul nu a fost prejudiciat, se arată în artiocol. Cele peste 40.000 de hectare nu au fost puse în posesie, iar în acest moment sunt în proprietatea statului, a transmis şi Romsilva.

Conform procurorilor, prejudiciul în cazul retrocedarilor de păduri şi terenuri agricole se ridică la peste 300 de milioane de euro.

Această sumă apare în referatele procurorilor în baza cărora aceştia au cerut arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, şi a fiului său, Andrei.

×
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close