Prezentul continuu, cu Narcis Popescu. Relaţia dintre intelectuali şi puterea politică în istoria modernă a României, până în zilele noastre

de Narcis Popescu    |    05 Feb 2021   •   18:30
Prezentul continuu, cu Narcis Popescu. Relaţia dintre intelectuali şi puterea politică în istoria modernă a României, până în zilele noastre

Narcis Popescu a vorbit în cadrul rubricii ''Prezentul continuu'' despre relaţia intelectualilor naţiei cu puterea politică.

Unul dintre capitolele fascinante din istoria noastră priveşte relaţia intelectualilor naţiei cu puterea politică. Această relaţie a fost vizibilă şi după 1990. Sintagma „intelectualii lui Băsescu” era celebră în urmă cu un deceniu şi făcea referire la o serie de oameni de cultură notorii care au sprijinit şi contribuit la ascensiunea politică a lui Traian Băsescu.

Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu sunt câţiva dintre cei care au legitimat public în acei ani discursurile celui care atunci era preşedintele României, scuzându-i sau acoperindu-i derapajele, deşi asta nu poate pune sub semnul îndoielii valoarea de oameni de cultură a acestora. 

Totuşi, cum ar putea fi pusă în oglinda istoriei această situaţie, ce i-a determinat sau ce îi poate face pe intelectuali să acţioneze aparent în contradicţie cu vocaţia lor?

Încă de la începuturile culturii române, în evul mediu, intelectualii acelor vremuri depindeau de conducătorii politici ai timpului. Cronicari ai istoriei medievale precum Grigore Ureche sau Ion Neculce au fost de fapt intelectuali aflaţi sub protecţia unui domnitor. Din acest punct de vedere, putem spune că literatura şi istoriografia românilor s-au născut din simbioza culturii cu puterea politică.

Nu putem să omitem rolul pe care reprezentanţi ai Şcolii Ardelene ca Gheorghe Şincai sau Petru Maior l-au avut în drumul spre făurirea Marii Uniri. În a doua jumătate a secolului al 19-lea, adică în timpul regelui Carol I, intelectuali ca Mihail Kogălniceau sau, mai târziu, Titu Maiorescu au avut ocazia de a crea instituţii şi de a deveni persoane publice. Mai apoi, după Marea Unire din 1918, intelectuali ca Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu ori poetul Octavian Goga au jucat şi ei un rol politic.  Intelectualii anilor 30 rămân şi ei până azi un reper în cultura noastră, chiar dacă trebuie spus că unii dintre ei au fost veritabili clienţi ai puterii politice.  Unora dintre aceştia (Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu sau Emil Cioran) li se reproşează chiar adeziunea la legionarism şi susţinerea extremei drepte în perioada interbelică. Marele om de ştiinţă Nicolae Paulescu devenise chiar un teoretician al fascismului şi antisemitismului. Mai târziu, în anii regimului comunist, cei mai mulţi intelectuali români au fost forţaţi să se supună sistemului politic.  Mari intelectuali români precum prozatorul Mihail Sadoveanu, savantul Constantin Parhon, compozitorul George Enescu sau criticul literar şi scriitorul George Călinescu au găsit propriile reţete de acomodare cu regimul comunist.

Dar probabil că dintre toate, cazul cel mai spectaculos este al poetului Tudor Arghezi. El a reuşit performanţa de a scrie articole laudative atât în timpul lui Carol al doilea, cât şi în timpul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. A fost practic interzis în anul 1948, iar apoi, în următorii ani, a fost treptat recuperat de regim. Dar oare cum?

În legătură cu Tudor Arghezi există chiar o legendă atât de frumoasă că aproape nu mai contează dacă este adevărată sau nu. Se spune că la începutul anilor 50, Tudor Arghezi urma să fie reabilitat şi a fost chemat la o discuţie de însuşi Gheorghiu-Dej. Timp de minute bune, Dej i-a vorbit poetului despre marile realizări ale regimului comunist.  La un moment dat, Tudor Arghezi, care era un mare fumător, a cerut permisiunea să îşi aprindă o ţigară. Dej care era şi el fumător i-a dat voie. Văzând însă că poetul scoate un biet pachet de ţigări mototolite, făcute în România special pentru clasa muncitoare, Gheorghiu Dej l-a servit din propriul său pachet de ţigări americane.

Atunci însă Arghezi i-ar fi spus liderului comunist, păi ce facem, tovarăşe Dej, văd că una vorbim şi alta fumăm..

Cu alte cuvinte, în interacţiunea dintre lumea intelectuală şi cea politică, cel mai adesea, una vorbim şi alta fumăm. Intelectualii lui Băsescu au reprezentat în urmă cu câţiva ani o realitate. Aceştia fuseseră aduşi de Băsescu într-o întâlnire de taină la vila sa de la Neptun chiar cu un avion privat. Din considerente istorice, dar şi din motive strict pragmatice, intelectualitatea română postdecembristă s-a situat de partea partidelor de dreapta, în special a celor aşa-zis "istorice". Era un răspuns la umilinţele anilor de mizerie materială şi morală din anii comunismului, dar şi o repliere din raţiuni financiare la zona politică care putea să ofere cel mai mare sprijin şi acces la resurse. Confirmând ceea ce cronicarul Miron Costin scria acum aproape 350 de ani. Nu vremurile sunt sub om, ci bietul om este sub vremuri, spunea el.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close