Antena 3 CNN Actualitate Dr. Marius Balea despre măştile FFP2: "Filtrează mai bine, dar nu ştiu dacă oferă într-adevăr şi un avantaj"

Dr. Marius Balea despre măştile FFP2: "Filtrează mai bine, dar nu ştiu dacă oferă într-adevăr şi un avantaj"

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 14:12 04 Ian 2022 Modificat la 16:14 04 Ian 2022
masti FFP2
Sursa foto: Antena 3

Măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii, iar elevii ar putea fi testați în școli și ar putea primi măști gratuite.

Măştile recomandate de specialişti au cinci straturi, faţă de trei straturi cât au măştile protecţie obişnuite. 

Acestea asigură o protecţie mai mare, iar în cazul în care o persoană este infectată face ca virusul să nu fie transmis atât de uşor, deoarece acoperă mult mai bine nasul şi gura. Pe de altă parte şi cei care le poartă sunt mai protejaţi.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii susţine că acestea sunt mult mai eficiente şi asta pentru că filtrează mult mai bine aerul. 

Dr. Marius Balea, medic pneumolog: "Filtrează mai bine, dar nu ştiu dacă oferă într-adevăr şi un avantaj"

"Evident că sunt mai bune, pentru că filtrează mai bine aerul. FFP2 sau KN95 vine de la gradul de filtrare al aerului. O mască FFP2 filtrează particulele la 5 microni. Masca sigilează mai bine faţa şi respiri doar prin mască. Este evident că FFP2 e mai bună decât masca simplă, dar nu ştiu dacă oferă într-adevăr şi un avantaj. Probabil că da, dacă filtrează mai bine. E mai incomodă şi mai greu de purtat. Oricum, orice mască, cu cât sigilează mai bine şi cu cât este mai ermetică, în momentul în care sunt variaţii de temperatură o să fie fleaşcă de apă, aşa că, afară nu ştiu dacă va putea fi purtată", a explicat Marius Ioan Balea, medic pneumolog Spitalul Colentina.

Numărul infectărilor s-a triplat

În 35 de județe și în Capitală rata îmbolnăvirilor este în creștere iar ultimele raportări oficiale arată că într-o săptămână numărul infectărilor s-a triplat. 

Premierul Nicolae Ciucă vrea sesiune extraordinară în Parlament pentru actuala lege a certificatului verde.

Însă, potrivit unor surse, acest lucru ar putea fi dificil de realizat deoarece aleșii sunt în vacanță până la sfârșitul lunii ianuarie. 

Bilanț COVID-19 din 4 ianuarie 2022, în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.900 de cazuri.

În intervalul 03.01.2022 (10:00) – 04.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (22 bărbați și 30 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.593. Dintre acestea, 390 sunt internate la ATI. Dintre cei 390 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 79 sunt minori, 72 fiind internați în secții și 7 la ATI.

×
x close