Antena 3 CNN Actualitate Educație Absolvenții de gimnaziu au aflat rezultatele la Evaluarea Națională. Rata de promovare, mai mică față de anii anteriori

Absolvenții de gimnaziu au aflat rezultatele la Evaluarea Națională. Rata de promovare, mai mică față de anii anteriori

Au fost emoţii uriaşe pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care şi-au aflat rezultatele de la Evaluarea Naţională. Potrivit Ministerului Educaţiei, s-a înregistrat cea mai mică rată de promovare din ultimii trei ani.

Absolvenții de gimnaziu au aflat rezultatele la Evaluarea Națională. Rata de promovare, mai mică față de anii anteriori
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Iun 2023   •   08:37

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, peste 117.000 de elevi au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională.

Cu toate acestea, rata de promovare este mai mică faţă de anii anteriori, pentru că doar 76,2% au reușit să obțină medii de trecere, comparativ cu 82,3%, în anul 2022.

Pe de altă parte, s-au dublat mediile de 10, iar aproape 430 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu nota maximă.

"Sunt foarte fericită. Secretul este consecvența, să fii atent, să lași stresul, fricile și să dai tot ce poți, eu așa am făcut", a spus Maria, elevă de 10, la Colegiul Naţional Ghorghe Lazar din Capitală.

Citește și: Noi detalii din scandalul mediilor neîncheiate de o profesoară din Constanţa | Un elev a rămas fără bursă şi s-a îmbolnăvit din cauza situaţiei

Anul acesta, Capitala a înregistrat cele mai multe note de 10, iar județele unde niciun elev nu a obţinut medii de 10 sunt: Caraș-Severin, Covasna și Giurgiu.

Din păcate, în mediul rural, aproape 40% dintre candidaţi nu au reuşit să obţină medii peste 5. În mediul urban, procentul este de aproape 14%.

Chiar şi cei care au avut note sub 5 se pot înscrie însă la liceu.

"În București sunt puțini elevi care au luat sub 5, anume în jur de 1.700. Sigur se pot înscrie, dar sunt șanse ca acești copii să nu aibă loc la liceele din București, din cauza celor care vin din afara orașului. În schimb, au opțiuni de școală profesională", a spus Daniela Vișoianu, expert educaţie.

Cei care nu sunt mulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii la centrul de exemen sau prin mijloacele electronice, azi fiind ultima zi.

Anul acesta, pentru prima oară după 20 ani, admitera la liceu se face în funcţie de media de la Evaluarea Naţională, fără să se mai ţină cont şi de mediile din clasele V-VIII.

×
Subiecte în articol: Evaluarea naționala 2023
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close