DEX ne oferă și etimologia cuvântului, fără să ne dea prea multe alte detalii. Avem cuvântul caniculă din franceză, de la "canicule", dar la origine e de fapt un cuvânt latinesc, "canicula".
Canicula este perioada în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer observată cu ochiul liber. Face parte din Constelația Câinelui Mare și mai e cunoscută și cu numele de "Steaua Câine".
De asta se numește și Caniculă, din latinescul "canis", câine. Timp de o lună, între 22 iulie si 23 august, Sirius răsare odată cu Soarele. Acest răsărit are o semnificație mistică de reinnoire la vechile civilizații.
Canicula vine deci de la "canis, câine", adică steaua câine. În dicționarul latin-roman al lui Gheorghe Guţu găsim chiar cuvântul "canicula", care însemna cătelușa sau stea. De aici vine deci arsița care ne chinuie vara.
Iată cum se mai spune la caniculă în limba populară sau în diverse regiuni. Popular: arsură, vipie. Regional: buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc. Banat: arsoare, pripeală. Banat și Transilvania: friptoare. Oltenia: japsă.
Aceasta este povestea caniculei. Pe cât de nesuferită e arșița, pe atât de fermecatoare e povestea cuvântului.
