Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre expresia „drept pentru care”. Aţi auzit-o cu siguranţă foarte des. Sau poate că o folosiţi chiar dumneavoastră? E o formulă greşită? Nu. E potrivită în limbajul comun? Nu prea.
„Drept pentru care" e pleonastic, repetitiv. Şi un pic artificial în limbajul comun. Pentru că este o formulare care se foloseşte în limbajul administrativ-juridic. Atunci când vorbim despre chestiuni administrative sau despre fapte care au legătură cu justiţia. Iar în acest domeniu specializat sunt multe formulări pleonastice. Tocmai pentru a repeta informaţia, pentru a nu lăsa loc interpretărilor.
Este formula cu care se încheie un proces-verbal. Sigur vă este familiară, toţi am redactat la un moment dat un proces verbal. Măcar la şcoală, cînd am învăţat cum se face. „Drept pentru care s-a întocmit acest proces-verbal, în atâtea exemplare". Din limbajul specializat, formula s-a extins în limbajul comun. Unde nu e corectă. Sau, dacă vreţi, e neadecvată.
Aşa că e nepotrivit să spun: „A întârziat, drept pentru care nu l-am mai aşteptat". Folosesc un pleonasm nejustificat, care are miza lui doar în limbajul specializat.
Am la îndemână o variantă convenabilă: gruparea „drept care", corectă în limba română şi asemănătoare cu formula juridică. Aşadar pot spune: „A întârziat, drept care nu l-am mai aşteptat".
Bine, asta în cazul în care nu vrem să fim şi mai fireşti în exprimare şi să alegem unul dintre multele sinonime ale lui „drept pentru care": deci, aşadar, în concluzie, prin urmare.
Care e concluzia? „Drept pentru care" e un pleonasm care se justifică doar în limbajul juridic-administrativ. Acolo unde sunt permise astfel de formulări care s-au consacrat ântr-o anumită formă. „Drept care", în schimb, ar fi echivalentul corect în limbajul comun.
Mai multe în rubrica „Pe cuvânt”:
