Antena 3 CNN Actualitate George Simion, despre accidentul activistului Daniel Bodnar: Probabil mafia lemnului a reușit să-l elimine

George Simion, despre accidentul activistului Daniel Bodnar: Probabil mafia lemnului a reușit să-l elimine

George Simion, liderul partidului AUR, a transmis un mesaj despre accidentul activistului de mediu Daniel Bodnar, apropiat al acestuia, și despre activitatea pe care o desfășura în Bucovina.

George Simion, despre accidentul activistului Daniel Bodnar: Probabil mafia lemnului a reușit să-l elimine
de Dana Musceleanu    |    20 Ian 2021   •   10:15

În noaptea de luni spre marți activistul de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un accident care i-a cauzat leziuni puternice la coloana vertebrală. 

„Este absolut regretabil ce s-a întâmplat. Probabil, mafia lemnului a câștigat o bătălie și a reușit să-l elimine, fizic, pe Daniel Bodnar. Războiul abia acum începe. Știm cu toții ce jafuri se întâmplă în Bucovina, știm cum este tăiat lemnul și dus către țări străine și știm fărădelegile pe care Schweighofer și companiile adiacente le realizează în toată țara“, a declarat liderul AUR într-un interviu pentru DC News.

După ce Daniel Bodnar fusese, în decembrie, atacat cu pietre de hoții de lemne, George Simion i-a propus o funcție de consultant parlamentar, dar activistul a refuzat. Liderul AUR spune că partidul său a făcut o interpelare la Ministerul de Interne, cerând elucidarea cât mai rapidă a accidentului în care a fost implicat Daniel Bodnar.

"Ar trebui să fie un punct zero pentru un pact național, pentru salvarea pădurilor" 

„Am presimțit acest lucru în decembrie, când Daniel a avut un accident și a fost atacat cu pietre. Este clar că accidentul de acum e cauzat de aceste atacuri ale mafioților și cred că ar trebui să fie un punct zero pentru un pact național, pentru salvarea pădurilor din Bucovina și din toată țara. Eu și colegii mei ne rugăm pentru Daniel și sperăm că își va reveni cât de curând. Suntem alături de familia acestuia. De asemenea, doi colegi chiar au făcut o interpelare la ministrul Afacerilor Interne și sperăm elucidarea cazului cu maximă celeritate.

George Simion și-a exprimat totodată regretul că nu avem mai mulți activiști de mediu precum Daniel Bodnar. 

“Întrebarea este de ce nu sunt mai mulți precum Daniel și precum alți activiști civici? Din păcate, îi numeri pe degetele de la o mână. Întreaga țară ar trebui să fie ca Daniel Bodnar“, a conchis liderul AUR.
George Simion a transmis un mesaj de încurajare și pe pagina sa de Facebook:
„Rezistă, Daniel!
Simțeam că vine așa ceva doar că mafia s-a mișcat prea repede.
Să ne rugăm cu toții pentru sănătatea lui Daniel Bodnar și să oprim urgent măcelărirea pădurilor și a românilor.…“

Activistul de mediu Daniel Bodnar, implicat într-un grav accident rutier. Există riscul să rămână paralizat!

×
Subiecte în articol: George Simion Daniel Bodnar
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close