Antena 3 CNN Actualitate Nuntă în familia lui Gică Hagi. Ianis Hagi s-a căsătorit civil cu logodnica sa în ziua de Crăciun

Nuntă în familia lui Gică Hagi. Ianis Hagi s-a căsătorit civil cu logodnica sa în ziua de Crăciun

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 19:25 25 Dec 2023 Modificat la 00:11 26 Dec 2023

Fiul lui Gică Hagi și-a cerut iubita în căsătorie la Paris, într-un cadru romantic, având Turnul Eiffel pe fundal.

„Vă mulțumim că ați venit aici în ziua de Crăciun, înseamnă foarte mult pentru noi și pentru familii și vă mulțumim încă o dată că sunteți aici.

Suntem fericiți, bucuroși că am ajuns în ziua de Crăciun să ne facem cununia civilă. Este un moment unic pentru ambele familii, le mulțumim și lor. Au fost aproape de noi și ne-au susținut necondiționat. Suntem fericiți și bucuroși”, a declarat Ianis Hagi.

Citeşte şi: Ianis Hagi, petrecere de cununie cu fast. Ce meniu au ales mirii pentru cei 400 de invitați

Acesta mai spune că 2023 a fost un an de care-și va aminti mereu.

”Este un an pe care îl voi ține minte mereu, primul meu meci după un an de zile de chin. În a doua parte a anului au venit momentele frumoase, calificarea cu naționala clar.

Dar cununia civilă este ceva unic, ce mi-am dorit de mic copil să îmi găsesc jumătatea și mi-am găsit-o. Am două familii care ne-au susținut necondiționat de la început. Ne iubim, ne apreciem, ne respectăm.

Îmi doresc copii sănătoși, asta este dorința amândurora. Ne dorim copii sănătoși. Până atunci ne dorim să ne bucurăm de această seară și toate vor veni pe parcurs”, a mai declarat Ianis Hagi, potrivit iAMSport.

×
Parteneri
x close