Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru nepurtarea măștii în spațiile publice deschise, după decizia CCR. Cine scapă de penalizări

Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru nepurtarea măștii în spațiile publice deschise, după decizia CCR. Cine scapă de penalizări

După decizia CCR privind neconstituționalitatea ordonanței de urgență prin care a fost impusă obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, persoanele care au fost amendate pentru nerespectarea acestei legi vor putea merge în instanță pentru anularea măsurii.

Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru nepurtarea măștii în spațiile publice deschise, după decizia CCR. Cine scapă de penalizări
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    17 Feb 2022   •   14:25

Doar cei care nu au plătit încă amenda vor reuși să scape și de somații și de penalizări. Persoanele care au plătit deja amenzile nu vor putea să-și recupereze banii.

„Vor fi cei care au plătit deja amenzile și nu au contestat în instanță acele amenzi aberante și dovedite și neconstituționale, și bineînțeles că nu își vor putea recupera banii. Din câte am înțeles oficialitățile statului au spus că dacă vrem banii înapoi trebuie să îi dăm în judecată. Este clar că dacă nu vom avea parte de o OUG, dar să nu fie una la fel ca asta care tocmai a fost declarată neconstituțională, banii românilor vor rămâne în bugetele statului.

Cei care nu au apucat să conteste procesele verbale și nici nu le-au plătit vor fi executați silit, chiar dacă ele sunt declarate neconstituționale.”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, la Antena 3.

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au stabilit, pe 15 februarie, că ordonanța de urgență prin care a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise este neconstituțională.

CCR a luat această decizie după ce a constatat că Guvernul Orban nu a cerut avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța prin care s-a stabilit instaurarea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit articolului 79. Astfel că întreaga ordonanță este neconstituțională.

Articolul prevede că „Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României” și că „înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat că decizia Curţii Constituţionale nu analizează fondul Ordonanţei de Urgenţă, ci doar faptul că a lipsit avizul Consiliului Legislativ.

„Trebuie să înţelegem că în momentul în care Curtea spune că Ordonanţa este neconstituţională în totalitate ceea ce rămâne în vigoare este Legea 55, care prevede obligativitatea purtării măştilor în staţii închise, spaţii comerciale, la locul de muncă.

Deci singurul lucru care se schimbă este purtarea măştii în spaţiul deschis, adică afară, dar asta nu începând de astăzi.

Va trebui mai întâi să aşteptăm motivarea deciziei CCR, care va fi publicată în Monitorul Oficial. O să dureze o perioadă de timp, eu simt că va coincide cu momentul în care şi autorităţile au spus că vor adopta o serie de relaxări (...)

Deciziile CCR produc efecte pentru viitor, dar trebuie să vedem şi motivarea care este foarte importantă”, a explicat Renate Weber la Antena 3.

 

×
Subiecte în articol: CCR mască amenzi avocat Adrian Cuculis
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close