Antena 3 CNN Actualitate Justiție Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestelor din justiție. Judecătorii au considerat că dosarul "nu e o urgență"

Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestelor din justiție. Judecătorii au considerat că dosarul "nu e o urgență"

G.M. 2 minute de citit Publicat la 07:34 30 Sep 2025 Modificat la 16:02 30 Sep 2025
calin georgescu
Începe procesul în care Călin Georgescu e judecat pentru propagandă legionară. FOTO INQUAM PHOTOS Octav Ganea
2 Update-uri
Afișează

Procesul a fost amânat din cauza protestului magistraților

30 Sep

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au considerat că dosarul nu e o urgență, așa că au amânat judecarea dosarului.

Este pentru a doua oară când judecătorii amână acest proces.

Prima dată trebuia să se judece validitatea rechizitoriului, în 1 septembrie, dar și atunci s-a amânat.

Azi, din cauza protestului, judecătorii au considerat că nu o urgență acest proces și că vor judeca până la finalul protestului doar dosarele în care trebuie să se pronunțe cu privire la drepturi și libertăți, adică arestări preventive sau prelungiri de măsuri preventive.

Călin Georgescu va încerca să conteste rechizitoriul și să întoarcă dosarul la procurori.

La finalul lunii octombrie se va decide ori prelungirea, ori înlocuirea măsurii de control judiciar care îl vizează.

Începe procesul în care Călin Georgescu e judecat pentru propagandă legionară

30 Sep

Călin Georgescu ajunge marți în faţa magistraţilor, pentru primul termen în dosarul în care e trimis în judecată pentru propagandă legionară. De altfel, acesta este şi dosarul în care a fost pus sub control judiciar încă din luna februarie.

În acest dosar, Georgescu a fost acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată. 

Călin Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Călin Georgescu este acuzat că ar fi săvârșit aceste fapte pe parcursul mai multor ani, începând cu iunie 2020. Printre exemplele date de procuror în rechizitoriu se numără și salutul legionar făcut în public de fostul candidat la prezidențiale. De asemenea, procurorul spune că acesta l-ar fi imitat pe mareșalul Ion Antonescu „aproape până la identitate”

Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Magistrații trebuie să se pronunțe pe validitatea rechizitoriului.

Pe numele lui Călin Georgescu mai sunt deschise și alte anchete la Parchetul General. 

Potrivit surselor antena 3 CNN Georgescu va cere întoarcerea dosarului la Parchet pe motiv ca probele procurorilor nu sunt solide.

Recent, a fost trimis în judecată și pentru complicitate la acțiuni împotriva ordinii constituționale după ce, spun procurorii, plănuia o acțiune de destabilizare în Capitală, împreună cu Horațiu Potra și mercenarii lui.

După mai bine de jumătate de an, șeful mercenarilor a fost prins și ar putea fi extrădat din Dubai pentru a fi judecat alături de Georgescu.

x close