Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident tragic în Teleorman! O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite

Accident tragic în Teleorman! O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite

Acidentul rutier s-a produs, duminică seară, pe Drumul European 70, la intrare în localitatea Drăgănești Vlașca, în zona stației de cercetare. O persoană și-a pierdut viața şi alte trei au fost rănite,

Accident tragic în Teleorman! O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite
Sursa foto: Mediafax
de Iulia Gorgorin    |    30 Ian 2022   •   21:53

Potrivit ISU Teleorman, în urma accidentului au fost patru victime, trei bărbați și o femeie, dintre care una încarcerată, în stop cardiorespirator.

Femeia și doi dintre bărbați, conștienți și cooperanți, cu multiple traumatisme, au fost preluați de echipajele SAJ și SMURD, au primit primul ajutor calificat și au fost transportați la U.P.U. Alexandria.

Bărbatul aflat în stop cardiorespirator, a fost scos de pompieri din caroseria deformată a mașinii și predat unui echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman, care a început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, victima a fost declarată decedată.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: accident Teleorman
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close