Antena 3 CNN Actualitate Locale Evacuări de urgență în Băile Olănești: O conductă de gaze a fost spartă în timpul unor lucrări

Evacuări de urgență în Băile Olănești: O conductă de gaze a fost spartă în timpul unor lucrări

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 16:24 23 Oct 2025 Modificat la 16:25 23 Oct 2025
BeFunky-collagehsvsfv
O conductă de gaze a fost spartă în timpul unor lucrări. Foto: ISU Vâlcea

Zeci de persoane au fost evacuate în Băile Olănești după ce o conductă de gaze a fost spartă de muncitorii care făceau săpături la canalizarea orașului.

La fața locului intervin lucrători de la gaze și pompierii de la ISU Vâlcea care asigură măsurile de protecție și siguranță.

Incidentul a fost semnalat joi, prin apel la 112, de muncitorii care efectuau lucrări la sistemul de canalizare în stațiunea Băile Olănești, din județul Vâlcea. În timpul operațiunilor, aceștia au perforat accidental conducta principală de alimentare cu gaze naturale din localitate.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Vâlcea, care au asigurat zona pentru prevenirea unei explozii, împreună cu echipele societății de distribuție a gazelor naturale. Alimentarea cu gaze a fost sistată temporar, până la remedierea avariei.

Potrivit ISU Vâlcea, 35 de persoane care locuiesc în apropierea zonei afectate au fost evacuate preventiv. În prezent, misiunea este în desfășurare, iar echipele tehnice lucrează la închiderea completă a conductei și la eliminarea oricărui risc.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close