Antena 3 CNN Actualitate Locale Un laborator mobil de căutare-salvare cu dronă a fost realizat cu doar zece mii de euro, la Cluj-Napoca

Un laborator mobil de căutare-salvare cu dronă a fost realizat cu doar zece mii de euro, la Cluj-Napoca

O asociaţie din Cluj Napoca a realizat un laborator mobil de căutare-salvare. Acesta este dotat printre altele şi cu o dronă cu camere de termoviziune care ajută la găsirea mai rapidă a persoanelor aflate sub dărâmături.

Un laborator mobil de căutare-salvare cu dronă a fost realizat cu doar zece mii de euro, la Cluj-Napoca
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Alexandra Cojoianu    |    16 Feb 2023   •   09:00

"Putem să scanăm persoanele şi în momentul când este noapte afară. Drona are o fucţie superinteligentă pe acest tip de misiune.", a declarat Andrei Bonţidean, directorul Asociației Medical International Rescue.

"Putem în momentul în care am identificat ceea ce căutăm, să punem drona să urmărească acea persoană, să ne trimită coordonatele GPS, în mod real. Dat fiind faptul că drona ne permite să avem o vedere de sus, ne ajută să acoperim o zonă largă în în foarte scurt timp.

Partea de termoviziune ne ajută să identificăm persoane chiar dacă este o altitudine mare, putem urca cu drona până la 1.500 de metri.

Acesta este unul dintre cele şase moduri de scanare termic, după cum puteţi vedea aici apare şi temperatura în punctul selectat şi putem selecta un alt punct pentru indicarea temperaturii.", a mai precizat acesta.

Citeşte şi: Prima echipă a salvatorilor români care au intervenit în Turcia revine acasă

Laboratorul mobil este compus dintr-un autoturism 4X4, echipat cu o altă cameră de termoviziune mobilă, precum şi drona cu cameră de termoviziune de ultimă generaţie.

Laboratorul mobil va fi folosit în toate operaţiunile echipelor de intervenţie în mod gratuit. În zilele următoare se vor încheia protocoale cu ISU și IPJ Cluj.

"Mi se pare că e o idee foarte ingenioasă, mai ales că acum suntem în 2023 şi ar trebui să evoluăm şi noi şi se întâmplă multe lucruri şi ar trebui să investim.", a transmis o bucureşteancă.

Investiția în laboratorul mobil de căutare-salvare s-a ridicat la aproximativ 10 mii de euro.

×
Subiecte în articol: laborator salvare drona asociatie
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close