Locatarii unui imobil din oraşul dâmboviţean Titu au fost evacuaţi, vineri seara, după ce în clădire s-a simţit miros de gaze, informează ISU Dâmboviţa, potrivit Agerpres.
"În jurul orei 17:00 am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei sesizări de miros de gaz pe scara blocului, în oraşul Titu, strada I.C.Visarion. La faţa locului pompierii militari au procedat la întreruperea alimentării cu gaz a blocului şi au evacuat un număr de şase persoane, patru adulţi şi doi copii. A fost anunţat operatorul de gaz şi au fost asigurate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor până la sosirea acestora. În acest moment intervenţia este finalizată", precizează ISU Dâmboviţa.
La faţa locului Detaşamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, iar Garda de Intervenţie Răcari cu o autospecială SMURD.
România, ţara în care scurgerile de gaze provoacă de 100 de ori mai multe decese decât în Europa de Vest
Scurgerile de gaze provoacă de 100 de ori mai multe decese în ţara noastră decât în Europa de Vest, raportat la kilometri de reţea. Aceasta este statistica dură, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă. Dumitru Chisăliţă, președintele AEI, a avertizat că "trebuie să acţionăm urgent" şi a prezentat, la Antena 3 CNN, un plan de acţiune în 12 luni.
Cele mai frecvente incidente au fost în București, Tunari, Corbeanca, Domnești, Sibiu, Cisnădie, Bistrița. Atenţie, în toate cazurile, cauza principală a fost lipsa de informare privind poziția exactă a conductelor de gaze.
Incidente tehnice în urma lucrărilor de excavaţie în zona Bucureşti-Ilfov: mai mult de 20.