Patriarhia Română a anunțat, miercuri, prelungirea programului de închinare prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale din București, în contextul numărului mare de pelerini care continuă să vină zilnic pentru a se ruga și a vizita lăcașul de cult. Miercuri la prânz timpul de așteptare la coadă era de nouă ore.
Potrivit comunicatului oficial, programul va fi extins, inclusiv pe timpul nopții, până miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00.
„Ținând cont de numărul impresionant de pelerini care doresc să se închine și să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, Patriarhia Română anunță prelungirea programului de închinare, inclusiv pe timpul nopții, până în ziua de miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Reprezentanții Patriarhiei fac apel la credincioși să evite aglomerarea excesivă și să manifeste răbdare, având în vedere fluxul mare de vizitatori.
De asemenea, timpul de așteptare pentru accesul la altar poate fi consultat prin aplicația de hartă interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor, care actualizează în timp real situația cozilor.
Catedrala Națională a fost sfințită duminică, 26 octombrie 2025, iar în ultimele zile zeci de mii de oameni au venit să se închine și să vadă pentru prima dată interiorul lăcașului.
Inițial, aceasta trebuia să rămână deschisă publicului larg zi şi noapte până vineri, 31 octombrie 2025 inclusiv.